Partida dintre FCSB și Metaloglobus, din runda a 28-a a SuperLigii, se va disputa luni, 23 februarie 2026, de la ora 20:00, pe Arena Națională din București. Confruntarea va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Se anunță un duel dezechilibrat pe hârtie: FCSB, campioana ultimelor două sezoane, încearcă să revină în cursa pentru play-off, în timp ce Metaloglobus pare tot mai aproape de retrogradarea în Liga 2.
FCSB ocupă locul 10, cu 40 de puncte, la șase lungimi de pozițiile de play-off. Formația bucureșteană a înregistrat trei victorii și două înfrângeri în ultimele cinci etape de campionat. În runda precedentă, a cedat în deplasare cu Universitatea Craiova, scor 0-1.
În Cupa României, FCSB a remizat, 2-2, pe teren propriu cu Universitatea Craiova, în etapa a 3-a a Grupei B, și a reușit calificarea în sferturile competiției.
Pe teren propriu, echipa pregătită de Elias Charalambous a bifat șase victorii, trei egaluri și patru înfrângeri în actualul sezon. Golgheterul roș-albaștrilor este Florin Tănase, cu 11 reușite în SuperLiga.
Metaloglobus se află pe ultimul loc (16), cu 11 puncte, la 13 distanță de pozițiile de baraj și la 17 de salvarea directă. Echipa vine după cinci înfrângeri consecutive în campionat, iar în etapa trecută a pierdut pe teren propriu cu Oțelul Galați, scor 0-1.
În Cupa României, formația bucureșteană a remizat 2-2 în deplasare cu Slatina, în etapa a 3-a a Grupei A, ratând calificarea în sferturi.
Echipa antrenată de Mihai Teja nu a câștigat niciun meci în deplasare în acest sezon, înregistrând două egaluri și 11 înfrângeri. Cei mai eficienți marcatori ai echipei sunt Dragoș Huiban și Yassine Zakir, fiecare cu câte cinci goluri în SuperLiga.
În confruntarea directă din tur, disputată pe 18 octombrie 2025, Metaloglobus a produs surpriza și s-a impus în faţa celor de la FCSB, cu 2-1 pe teren propriu, la Clinceni. Au marcat Ubbink (48) și Huiban (55, penalty) pentru gazde, respectiv Florin Tănase (34, penalty) pentru FCSB.
Superbet oferă cota 1,14 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul FCSB – Metaloglobus.
Articol susţinut de: Superbet.