Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale a României, a trecut printr-un incident medical, duminică dimineață, 29 martie 2026, în cantonamentul de la Mogoșoaia.
Potrivit informațiilor apărute, antrenorul ar fi leșinat, iar inițial apelul la 112 a fost făcut pentru un posibil stop cardiorespirator. La fața locului au intervenit de urgență două echipaje de ambulanță, care i-au acordat îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc în plină perioadă de pregătire a echipei naționale pentru meciul amical cu Slovacia, programat marți, de la ora 21:45.
Partida ar urma să fie una specială pentru Mircea Lucescu, existând informații că acesta va sta pentru ultima dată pe banca tehnică a „tricolorilor” cu această ocazie.
România și Slovacia s-au întâlnit cel mai recent la UEFA Euro 2024, într-un meci încheiat la egalitate, scor 1-1, rezultat care a ajutat ambele echipe să se califice în optimile competiției, România terminând grupa pe primul loc.
De menționat că, la finalul lunii ianuarie, Mircea Lucescu fusese internat într-un spital din București din cauza unei gripe severe, ceea ce ridică semne de întrebare legate de starea sa actuală de sănătate.
Imediat, Federația Română de Fotbal a reacţionat cu un comunicat prin care dorește să informeze publicul și reprezentanții mass-media cu privire la incidentul medical petrecut în cadrul cantonamentului echipei naționale a României.
„În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.
În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.
În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate”.