Meciul dintre Rapid şi Petrolul Ploieşti, contând pentru etapa a 26-a din SuperLiga României, se va disputa vineri, 6 februarie 2026, de la ora 20:00, pe Stadionul Giuleşti. Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Rapid, aflată în plină cursă pentru titlul de campioană, primeşte vizita celor de la Petrolul Ploieşti, formaţie care a reuşit, cel puţin momentan, să se îndepărteze de zona periculoasă a clasamentului. Duelul se anunţă unul dintre cele mai atractive ale rundei a 26-a.
Formaţia giuleşteană ocupă locul 2, cu 48 de puncte, la doar un punct în spatele liderului Universitatea Craiova. În ultimele cinci etape, Rapid a obţinut trei victorii şi două înfrângeri, iar în runda precedentă s-a impus categoric, în deplasare, în faţa celor de la Hermannstadt, scor 3-0.
Echipa pregătită de Costel Gâlcă are un parcurs solid pe teren propriu în acest sezon, cu şapte victorii, două remize şi trei eşecuri. Cel mai bun marcator al giuleştenilor, dar şi al campionatului, este Alexandru Dobre, cu 13 goluri marcate.
De cealaltă parte, Petrolul Ploieşti se află pe locul 12, cu 24 de puncte, având un avans de două puncte faţă de locurile de baraj şi de şapte faţă de poziţiile direct retrogradabile. „Lupii galbeni” vin după o victorie, două remize şi două înfrângeri în ultimele cinci meciuri, iar în etapa trecută au câştigat pe teren propriu, 1-0, cu Unirea Slobozia.
În partidele disputate în deplasare în actuala ediţie de campionat, formaţia antrenată de Eugen Neagoe a înregistrat două victorii, şase egaluri şi patru înfrângeri, iar principalul marcator al prahovenilor este Gicu Grozav, cu cinci goluri înscrise în SuperLiga.
În meciul tur, disputat pe 27 septembrie 2025, Rapid s-a impus pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti, scor 1-0, prin golul marcat de Paşcanu, în minutul 24.
Superbet oferă cota 1.69 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Rapid – Petrolul Ploieşti.
Articol susţinut de: Superbet.