Home » Sport » Sara Bejlek – Jaqueline Cristian: Duel în turul al doilea la Roland Garros 2025

Sara Bejlek – Jaqueline Cristian: Duel în turul al doilea la Roland Garros 2025

Redactia Redactia / 28.05.2025, 09:30
Sara Bejlek – Jaqueline Cristian: Duel în turul al doilea la Roland Garros 2025

Meciul dintre Sara Bejlek și Jaqueline Cristian, contând pentru turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Paris, este programat miercuri, 28 mai 2025, nu mai devreme de ora 14:50, și va fi transmis în direct de Eurosport.

Sara Bejlek, protagonista uneia dintre cele mai mari surprize din prima rundă, o va înfrunta pe Jaqueline Cristian, cea mai bine clasată jucătoare româncă în clasamentul WTA. Învingătoarea acestui duel va accede în turul al treilea, unde va juca împotriva câștigătoarei partidei dintre Iga Swiatek (Polonia, 5 WTA) și Emma Răducanu (Marea Britanie, 41 WTA).

Sara Bejlek (Cehia, 188 WTA) se află pentru a doua oară pe tabloul principal de la Roland Garros și a reușit pentru prima dată să ajungă în turul secund. A trecut în calificări de Mona Barthel, Ena Shibahara și Yiuliia Starodubtseva, iar în runda inaugurală a produs o surpriză învingând-o clar pe Marta Kostyuk (25 WTA), cu scorul 6-3, 6-1.

Tânăra cehă are în palmares un titlu WTA Challenger și șapte trofee ITF, iar câștigurile sale din tenis se ridică la 775.363 de dolari. Pentru accederea în turul doi la Roland Garros, ea și-a asigurat deja un premiu de 117.000 de euro.

Jaqueline Cristian (România, 60 WTA) a început în forță turneul parizian, trecând fără emoții de Kimberly Birrell (66 WTA), scor 6-0, 6-1. Este a doua sa prezență pe tabloul principal la Roland Garros, după ediția precedentă. În 2025, Jaqueline Cristian a cucerit titlul la WTA 125 Puerto Vallarta și a jucat finala turneului WTA 250 de la Rabat.

Românca are în palmares un titlu WTA Challenger și 14 trofee ITF, iar veniturile sale din tenis însumează 2.105.623 de dolari. Pentru prezența în turul întâi de la Roland Garros, ea a câștigat deja un premiu identic cu cel al adversarei sale: 117.000 de euro.

Confruntarea dintre Sara Bejlek și Jaqueline Cristian este una în premieră, cele două jucătoare neîntâlnindu-se până acum în circuitul profesionist.

Superbet oferă cota 2,37 pentru pronosticul Total Seturi Peste 2,5: trei seturi, indiferent de câştigătoare, în meciul Sara Bejlek – Jaquelione Cristian.

Articol susţinut de: Superbet.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128