Meciul dintre U Cluj și Gloria Buzău, din etapa a 22-a a campionatului României, va avea loc sâmbătă, 18 ianuarie 2025, de la ora 14:30, pe Cluj Arena. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
U Cluj, care a pierdut recent poziția de lider, o va întâlni Gloria Buzău, ultima clasată, într-un meci care se anunță unul dintre cele mai dezechilibrate ale acestei etape.
U Cluj se află pe locul 2, cu 37 de puncte, la un singur punct în spatele liderului FCSB, care a disputat deja meciul din această etapă. Echipa clujeană vine după două victorii, un egal și două înfrângeri în ultimele cinci meciuri din SuperLiga. În etapa trecută, U Cluj a remizat 0-0 în deplasare cu Sepsi.
În pauza competițională, echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a disputat trei amicale: 4-1 cu Gangwon (Coreea de Sud), 1-2 cu MTK Budapesta (Ungaria) şi 0-2 cu FC Zurich (Elveția). Legat de lot, au venit Ștefan Lefter (Corvinul) și Andrei Artean (CFR Cluj), au plecat Andrei Gorcea (UTA) și Frank Tchassem (împrumutat la FC Argeș).
U Cluj a avut rezultate solide pe teren propriu în acest sezon, cu șase victorii, două remize și două înfrângeri. Golgheterul echipei este Vladislav Blănuță, cu nouă goluri înscrise în SuperLiga. De asemenea, echipa clujeană se mândrește cu cea mai bună apărare din campionat, având doar 18 goluri primite în 21 de partide.
Gloria Buzău ocupă locul 16, cu doar 16 puncte, fiind la șase puncte de pozițiile de baraj și la opt puncte de locurile care asigură menținerea în SuperLiga. Formația vine după o serie slabă, cu o singură victorie și patru înfrângeri în ultimele cinci etape. În runda anterioară, Gloria Buzău a pierdut acasă cu Universitatea Craiova, scor 0-2.
Rezultate în pauza competițională: 2-1 cu Kastamonuspor (Turcia), 2-0 cu Turan Tovuz (Azerbaidjan) şi 4-3 cu Lucani (Serbia). La nivel de lot, a sosit Luca Mihai (CFR Cluj) şi au plecat Dario Canadjija și Alexandru Stan.
În deplasările din acest sezon, Gloria Buzău a obținut o singură victorie, două egaluri și a suferit șapte înfrângeri. Cei mai buni marcatori ai echipei sunt Constantin Budescu și Ricardo Matos, fiecare cu câte cinci goluri. De remarcat că Gloria Buzău are o singură victorie în ultimele opt etape, restul meciurilor fiind pierdute.
În partida disputată pe 25 august 2024, U Cluj s-a impus cu 2-0 pe terenul Gloriei Buzău. Golurile au fost marcate de Nistor (penalty, minutul 27) și Thiam (minutul 43).
Superbet oferă cota 1,47 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul U Cluj – Gloria Buzău.
Articol susţinut de: Superbet.