Home » Știri » Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, a fost premiat de Elton John AIDS Foundation

Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, a fost premiat de Elton John AIDS Foundation

George Stanciu / 04.11.2016, 13:18
Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, a fost premiat de Elton John AIDS Foundation

Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, a fost premiat de către fondatorul organizaţiei non-profit, Elton John AIDS Foundation, pentru contribuțiile acestuia făcute în încercările de a elimina maladia SIDA.

Fundaţia a fost înfiinţată de cântăreţul Elton John și l-a premiat pe secretarul general al ONU, în cadrul celei de-a 15-a gale anuale „An Enduring Vision” în New York, desfărșurată miercuri seară.

”El continuă să sprijine egalitatea de drepturi prentru membrii comunităţii LGBT şi să crească nivelul de conştientizare pentru HIV/ SIDA, declarând că drepturile LGBT sunt unele dintre cele mai neglijate drepturi ale omului din timpurile noastre”, a afirmat Elton John cu privire la Ban Ki-moon în luna septembrie, când a fost anunțată premierea sa.

Atunci când a luat cuvântul, Ban Ki-moon a afirmat că speră ca maladia SIDA să fie eradicată până în anul 2030. ”Putem ajunge acolo”, a transmis el, potrivit Variety, citată de news.ro.

”Avem viziunea unei lumi mai pline de compasiune, în care nicio persoană nu va fi tratată vreodată mai rău decât o altă persoană, indiferent de rasă, orientare sexuală sau gen – o lume în care iubirea «trumps» (învinge, n.r.) ura. Am ştiut că voi include cuvântul «trump» undeva”, a declarat Elton John, vorbimd despre alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, ce se vor desfășura pe 8 noiembrie.

Elton John este cântăreţ, compozitor şi pianist britanic, având o carieră ce se întinde peste cinci decenii și care i-a cinci premii Grammy, un premiu Tony, un premiu Oscar şi un Glob de Aur. Albumele sale s-au vândut în peste 450 de milioane de exemploare în întreaga lume.

Începând cu anii 1980, a devenit un membru foarte implicat la comunității ce luptă împotriva SIDA, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 1994, şi a primit din partea reginei Elizabeth a II-a titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, în 1998