Aceasta este întrebarea la care cel de-al șaptelea episod al podcastului @printreartiști cu Marius Mihalache, încearcă să gasească răspuns împreună de actorul Ciprian Scurtea.
Ciprian Scurtea este actor la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, cu o carieră de peste 30 de ani, fiind unul dintre actorii români care trăiesc din actorie, așa cum îi place lui Marius Mihalache să spună, care de-a lungul carierei a fost și Hamlet a lui Shakespeare și Trigorin în Pescărușul lui Cehov sau multiple personaje în Călătoriile lui Guliver a lui Jonathan Swift.
Când ne gândim la teatrul și filmul românesc, cu toții avem în minte pleiada de mari actori care ne-au marcat tinerețea și a caror moștenire este dusă, cu succes, mai departe de maximum 10 – 20 de actori, care se regăsesc în toate producțiile de succes.
Cu o inflație de peste 5000 de actori care termină anual actoria, unde cantitatea bate calitatea, cea mai mare parte a lor nu își găsesc un loc de muncă în această industrie, pentru că angajările în teatrele de stat sunt blocate.
Există un miraj al vieții de actor, asupra condiției și poziționării lui în societate, care îi face pe unii tineri, cât și pe unii părinți să se focuseze pe această direcție de carieră, fără să privească întreg tabloul, urmărind doar partea frumoasă a meseriei de actor.
Vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00 puteți urmări podcastul @printreartiști pe canalul de YouTube cu același nume, unde veți puteți afla și despre soarta filmului românesc și de ce Filantropica nu va avea, probail, în următorii 20 de ani, un urmaș demn.