Home » Știri » Cumințenia Pământului: Guvernul a amânat plata celor 11 milioane de euro

Cumințenia Pământului: Guvernul a amânat plata celor 11 milioane de euro

Octavian Palade / 17.11.2016, 14:03
Cumințenia Pământului: Guvernul a amânat plata celor 11 milioane de euro

Guvernul a convenit cu proprietarii sculpturii Cumințenia Pământului amânarea plăţii celor 11 milioane de euro pentru data de 201 decembrie.

Bogdan Grabowski, avocatul proprietarilor sculpturii Cumințenia Pământului, a declarat că data la care statul român va semna actul de vânzare-cumpărare, cu valoare de 11 milioane de euro, cu moştenitorii operei lui Constantin Brâncuşi, a fost amanată, în urma solicitării venite din partea Executivului, pentru 20 decembrie, relatează news.ro.

”Ne-am întâlnit, ei ne-au propus data de 20 decembrie şi am fost de acord. Iniţial, spuseseră de 30 noiembrie, apoi ne-au rugat să amânăm, pentru că este nevoie să facă rectificări bugetare şi alte lucruri”, a precizat Bogdan Grabowski.

Pe 12 octombrie, Guvernul a anunţat că opera Cumințenia Pământului va fi cumpărată de statul român.

Sculptura a fost realizată în 1907 şi expusă pentru prima dată la Bucureşti în 1910. În 1911, Constantin Brâncuşi a vândut sculptura Cumințenia Pământului inginerului Gheorghe Romaşcu. În 1957, regimul comunist de la Bucureşti i-a confiscat abuziv lucrarea şi, astfel, aceasta a fost expusă, pentru următoarele decenii, la Muzeul Naţional de Artă al României. În 2012, moştenitorii lui Gheorghe Romaşcu au primit înapoi opera, în urma unui proces de retrocedare.

Cumințenia Pământului, operă de 20 milioane euro

Lucrarea a fost evaluată, în luna septembrie 2014, la 20 de milioane de euro, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.

Proprietarii sculpturii, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, au acceptat, în martie 2015, suma de 11 milioane de euro pentru lucrare şi termenul de 31 octombrie, care a fost recent prelungit pentru 30 noiembrie, pentru a primi banii pe care statul român a decis să îi plătească pentru lucrarea lui Constantin Brâncuşi.

Executivul a propus ca achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi să se facă printr-un efort comun al statului român şi al cetăţenilor: suma de 5 milioane de euro a fost alocată de Guvern şi era nevoie ca 6 milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi juridice.

Peste 100.000 de donatori au participat la campania de subscripţie naţională ”Brâncuşi e al meu”, menită să susţină cumpărarea de către statul român a sculpturii Cumințenia Pământului, iar suma strânsă până pe 30 septembrie, ziua în care conturile deschise la mai multe bănci pentru donaţii au fost închise, a fost de 1.163.032 de euro.

Sculptura Cumințenia Pământului a fost expusă la MNAR până în noiembrie 2012, când a fost mutată de la Muzeul Cotroceni, de unde, în luna iunie a acestui an, a ajuns la Muzeul Băncii Naţionale.

Opera de artă a fost mutată, la finalul lunii octombrie a acestui an, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), unde va fi expusă în Sala ”Constantin Brâncuşi”.