Recentul cutremur din Noua Zeelandă a avut efecte neașteptate: cele două insule principale ale ţării s-au apropiat una de alta.
Recentul cutremur cu magnitudinea 7,8 care a afectat Noua Zeelandă a determinat ca cele două insule principale ale ţării, de Nord şi de Sud, să se apropie, potrivit agenţiei de monitorizare a cutremurelor GeoNet. Totodată, agenția a precizat că sunt aşteptate noi seisme puternice în perioada următoare, infromează DPA şi AFP, citate de news.ro.
Cape Campbell, situat în nord-estul Insulei de Sud, s-a deplasat în urma seismului soldat cu doi morţi şi se află în prezent cu doi metri mai aproape decât săptămâna trecută de Insula de Nord.
Mai mult, într-una dintre cele mai afectate zone, oraşul Kaikoura de pe coasta de est a Insulei de Sud, terenul s-a ridicat cu 70 de centimetri.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]“Aceste mişcări au avut loc în timpul cutremurului, în câteva secunde”, a anunţat vineri GeoNet.
Recentul cutremur nu a provocat deplasări ale terenului numai în nordul Insulei de Sud, ci şi în restul ţării.
Coasta estică a Insulei de Nord s-a deplasat spre vest cu unul până la cinci centimetri, iar capitala ţării, Wellington, s-a mişcat cu doi până la şase centimetri spre nord.
De-a lungul faliilor activate, solul s-a dislocat cu până la 11 metri, ceea ce a dus la schimbarea geografiei zonei.
De asemenea, fundul mării s-a ridicat cu până la doi metri de-a lungul a 110 kilometri din coastă.
GeoNet a detectat aceste mişcări cu ajutorul aparatelor GPS.
Specialiștii agenţiei au afirmat şi că seismul a fost unul dintre cele mai complexe înregistrate vreodată şi că ar putea fi urmat de numeroase replici puternice. Astfel, mișcarea telurică a fracturat cel puţin patru falii, potrivit experţilor.
Astfel, probabilitatea producerii de cutremure noi sau de replici cu magnitudine 6 sau mai mare, în următoarea lună, este de „circa 100 de ori mai mari decât în mod normal”, anunță GeoNet.
Avertismentul vine după ce nave de război din Statele Unite, Canda şi Australia au început să livreze ajutoare la Kaikoura.
Cutremurul, care a provocat moartea a două persoane şi a fost urmat de un tsunami, a avut loc duminică și a fost urmat de peste 2.000 de replici.
Noua Zeelandă se află la intersecţia plăcilor tectonice Australiană şi a Pacificului, care formează aşa-numitul „Cerc de Foc”. Ţara înregistrează anual până la 15.000 de cutremure.