Home » Știri » Drepturile omului și democrația, subminate de guvernul ungar

Drepturile omului și democrația, subminate de guvernul ungar

Octavian Palade / 04.11.2016, 09:24
Drepturile omului și democrația, subminate de guvernul ungar

Drepturile omului și valorile fundamentale ale UE sunt subminate de guvernul Orban, potrivit unui raport publicat recent.

Drepturile omului nu sunt respectate de guvernul de la Budapesta, prin adoptarea noii Constituții și a celor peste 600 de legi şi reglementări care aduc atingere valorilor UE, se arată în raportul FIDH, citat de DPA, potrivit news.ro.

Raportul precizează că reglementările și actele legislative au avut un impact advers asupra situaţiei drepturilor omului în ţară.

„Aceste atacuri subminează democraţia în Ungaria, dar şi valorile fundamentale ale Uniunii Europene”, a menționat Dan Van Raemdonck, secretarul general al Federaţiei.

„Dacă nu se face ceva, întregul proiect UE, ca o comunitate de valori, este pus în discuţie”, a mai spus secretarul general al FIDH.

În cele 84 de pagini ale raportului, guvernul de la Budapesta este acuzat că a subminat „echilibrul democratic al puterilor” atât printr-o consolidare a controlui său asupra presei şi prin restricţionarea libertăţii informaţiei, cât şi prin „neutralizarea” rolului Curţii Constituţionale a ţării.

În document se cere ca Uniunea Europeană să ia măsuri, inclusiv aibă în vedere o suspendare a drepturilor Ungariei în UE.

Uniunea Europeană „ar trebui să nu se mai ascundă în spatele unor lacune procedurale şi să asigure aceleaşi standarde în respectarea democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului care le sunt cerute tuturor statelor membre înainte şi după aderare”, se precizează în documentul citat.

Mai multe instituţii europene au criticat Guvernul de la Budapesta chiar și mai recent, fără a avea o finalitate pozitivă.

Ungaria este stat membru al Uniunii Europene din luna mai 2004.

Drepturile omului joacă un rol foarte important în relaţiile dintre cetăţeni şi stat, deoarece acestea controlează şi reglează exercitarea puterii statului asupra persoanelor, acordă libertăţi persoanelor în relaţia cu statul şi solicită statelor să satisfacă necesităţile umane de bază ale populaţiilor care se află în jurisdicţia lor.