Home » Știri » EXIT POLL Cine va anunţa succesorul lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei

EXIT POLL Cine va anunţa succesorul lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei

Redactia Redactia / 05.12.2025, 11:01
EXIT POLL Cine va anunţa succesorul lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei

Biroul Electoral de Circumscripție nr 42 a acordat acreditare mai multor institute private pentru realizarea unui exit poll la alegerile locale parțiale pentru Primăria Capitalei, programate duminică, 7 decembrie 2025. Companiile aprobate sunt Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS, The Center for International Research and Analyses SRL, Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, IIC Bio-Trade Consulting SRL și ARA Public Opinion SRL. Operatorii acestora vor avea acces în zona de protecție de 500 de metri din jurul secțiilor de votare, însă nu vor putea intra în interiorul acestora.

Citește și: Campania electorală s-a încheiat. Apelul Autorităţii Electorale Permanente către toţi candidaţii

Detalii despre companiile acreditate

Potrivit hotărârii Biroului Electoral Municipal, reprezentanții companiilor CURS, CIRA, Avangarde, IIC Bio-Trade Consulting și ARA Public Opinion pot desfășura activitățile specifice exit poll-ului doar în spațiul permis din apropierea secțiilor. Documentul precizează și că operatorii trebuie să respecte ordinea publică și să nu interfereze sub nicio formă cu procesul electoral.

Candidaturi admise pentru Primăria Capitalei

Data de 17 noiembrie 2025 a reprezentat termenul-limită pentru depunerea candidaturilor la Primăria Generală. Din cele 20 de dosare depuse, 17 au fost aprobate, două au fost respinse, iar unul a fost amânat.

Printre candidații validați se numără:

  • Cătălin Drulă (USR)

  • Ciprian Ciucu (PNL)

  • George Valentin Burcea (independent)

  • Anca Nicoleta Alexandrescu (Alianţa „Dreptate pentru Bucureşti”)

  • Virgil Alexandru Zidaru (independent)

  • Daniel Băluţă (PSD)

  • Dănuţ Angelo Trifu (independent)

  • Eugen Teodorovici (independent)

  • Gheorghe Neţoiu (independent)

  • Ioan Mihai Lasca (PPR)

  • Vlad Gheorghe Dan (independent)

  • Ana-Maria Ciceală (SENS)

  • Oana Creţu (PSDU)

  • Rareş Lazăr (România în Acţiune)

  • Angela Negrotă (independent)

  • Florea Liviu Gheorghe (PNT-MM)

  • Gheorghe Macovei (PRM)

Retrageri din cursa electorală

Unii candidați și-au retras ulterior candidatura și au anunțat ce alți competitori susțin: Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli) o sprijină pe Anca Alexandrescu, Vlad Gheorghe îl susține pe Ciprian Ciucu, Eugen Teodorovici îl susține pe Daniel Băluță.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128