Home » Știri » Incidente la marșul pentru unirea Republicii Moldova cu România. Mai multe persoane au fost reţinute de jandarmi

Incidente la marșul pentru unirea Republicii Moldova cu România. Mai multe persoane au fost reţinute de jandarmi

Redactia Știri / 22.10.2016, 16:51
Incidente la marșul pentru unirea Republicii Moldova cu România. Mai multe persoane au fost reţinute de jandarmi

Câţiva participanţi la marşul pentru unirea Republicii Moldova cu România organizat de Platforma Unionistă „Acţiunea 2012” au fost reţinuţi, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, după ce unii dintre manifestanţi au încercat să spargă cordonul de jandarmi.

UPDATE: În jur de 300 de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii, unde au fost instalate și corturi. Manifestanţii care cer unirea Republicii Moldova cu România au declarat că vor sta în piaţă până când vor fi chemaţi la discuţii de către premierul Dacian Cioloş. Platforma Unionistă „Acţiunea 2012” îi cere prim-ministrului, dar şi liderilor PSD, PNL, PMP, ALDE şi USR să îşi asume unirea ca proiect de ţară, termenul pentru un răspuns fiind duminică, ora 14.00. Aproximativ 2.500 de oameni au participat, sâmbătă, la marşul „Luptă pentru Basarabia”, în timpul căruia au avut loc o serie de incidente.

Mai multe sute de persoane au participat, sâmbătă, la marşul intitulat „Luptă pentru Basarabia”, prin care se cere politicienilor asumarea ca proiect de ţară a unirii României cu Republica Moldova. Printre ei s-au aflat atât tineri, dar şi vârstnici, unii dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale şi purtând drapele tricolore. Pe tot traseul ei au scandat „Basarabia e România” şi „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”. La marş se află şi vicepreşedintele USR Clotilde Armand, scrie news.ro.

Manifestanții au forțat cordonul de jandarmi şi au încercat să blocheze Calea Victoriei, în faţa Guvernului. Jandarmii au reacţionat şi au scos din rândurile demonstranților mai multe persoane care au instigat la această acţiune. Mai multe persoane au fost luate pe sus de jandarmi și au fost conduse la secții de poliție pentru identificare. Și câțiva mulţi tineri originari din Republica Moldova au fost ridicaţi de către forțele de ordine.

Basarabia e Romania Proteste
FOTO: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Organizatorii marșului pentru unirea Republicii Moldova cu România au transmis, într-un comunicat de presă, că vor rămâne în stradă până când factorii decizionali de la Bucureşti îşi vor asuma unirea ca proiect de ţară şi se vor consluta în acest sens cu reprezentanţii unioniştilor. „Măsurile imediate pentru unire vizează adoptarea de către Parlamentul României a unei Declaraţii pentru Unire, înfiinţarea Ministerului Reunificării şi semnarea unui Pact de tip Snagov pe subiectul reîntregirii naţionale. Declaraţia pentru unire în Parlament va reprezenta oferta politică a României pentru Republica Moldova”, se arată în comunicatul citat.