Home » Știri » Khuk Khi Kai, închisoarea cu găinaț din Thailanda. Cum erau umiliți și torturați condamnații

Khuk Khi Kai, închisoarea cu găinaț din Thailanda. Cum erau umiliți și torturați condamnații

Bucur Ioana / 20.11.2020, 13:08

Pedeapsa pentru cei care nu se supuneau noilor „stăpâni” trebuia să fie cumplită. Khuk Khi Kai, închisoarea cu găinaț din Thailanda, este una dintre cele mai odioase pagini de istorie scrise de francezi. Cum erau umiliți și torturați condamnații de poporul care vorbea despre „libertate, egalitate, fraternitate”.

Khuk Khi Kai, închisoarea cu găinaț din Thailanda. Cum era umiliți și torturați cei care îndrăzneau să nu se supună noilor stăpâni europeni

Închisoarea cu găinaț nu este o legendă sau vreo istorioară amuzantă. Încă din cele mai vechi timpuri, cele mai eficiente metrode de tortură nu implicau doar suferința fizică. Nu, de cele mai multe ori, se dorea și dezumanizarea prizonierilor, umilirea totală, ce le-ar fi distrus nu doar trupul, ci și mintea și sufletul. Acesta a fost, de fapt, scopul francezilor, când au construit Khuk Khi Kai, închisoarea cu găinaț din Thailanda.

Poate pare greu de imaginat cum găinațul ar putea fi folosit ca instrument de tortură. Excrementele de găină conțin cantități mari de amoniac, substanță ce dă și mirosul respingător și sufocant caracteristic. Dacă o persoană este forțată să stea într-un spațiu mic, fără ventilație, în miros de găinaț, va suferi efecte adverse severe, precum cefalee, vărsături și chiar iritații. Acestea apar după ce amoniacul din găinaț intră in organismul uman, unde reacționează cu apa și formează hidroxid de amoniu, compus toxic, ce arde căile respiratorii. Cu cât expunerea la miros este mai lungă, cu atât mai severe vor fi reacțiile adverse.

Condamnații erau îngesuiți într-o încăpere minusculă
Condamnații erau îngesuiți într-o încăpere minusculă

Închisoarea cu găinaț din Thailanda, instrument de tortură pentru cei care se opuneau ocupației franceze

Khuk Khi Kai, închisoarea cu găinaț din Thailanda, a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca instrument de tortură și reeducare a celor care se răzvrăteau împotriva ocupației străine. Pentru a da un exemplu rebelilor, francezii au construit o temniță minusculă în Laem Sing, în provincia Chanthaburi. Clădirea, care există și în zilele noastre, are o structură dreptunghiulară, de dimensiuni mici – cu laturi de 4×7 metri – semânând cu un turn de observație. Khuk Khi Kai, închisoarea cu găinaț, a fost construită din cărămidă și era prevăzută cu două fante de ventilație pe laterale.

Condamnații erau înghesuiți în încăperea mică de la parter, în timp de deasupra lor era amenajat un coteț pentru găini ce avea podeaua plină de găuri prin care găinațul cădea peste prizonieri.

Clădirea, care există și în zilele noastre, seamănă cu un turn de observație
Clădirea, care există și în zilele noastre, seamănă cu un turn de observație

Istoria a fost la un pas să se repete, în 2013. Cum a folosit un primar metodele de tortură din închisoarea cu găinaț ca să scape de oamenii fără adăpost

În 2013, un scandal uriaș izbucnea într-un orășel liniștit din Canada. Deranjat de numărul prea mare de persoane fără adăpost ce apăruseră în Abbotsford , primarul le-a cerut autorităților să împrăștie găinaț pe terenul pe care oamenii străzii își amenjaseră o tabără. Acțiunea revoltătoare a ajuns pe paginile ziarului local, Abbotsford Today, jurnaliștii descriind operațiunea ca fiind „un act de război chimic împotriva persoanelor fără adăpost”. La scurt timp după publicarea materialului, reprezentanții Primăriei a prezentat, oficial, scuze pentru această acțiune și a curățat locul.

Potrivit Huffington Post, decizia edilului a stârnit un val de reacții în comunitate. Un avocat ce se ocupă de drepturile persoanelor ce aparțin unor categorii sociale defavorizate a reușit să îi convingă pe mai mulți locuitori ai taberei „atacate” cu găinaț să depună plângere și să deschidă un proces împotriva Primăriei Abbotsford, cerând daune materiale pentru pierderea sau distrugerea bunurilor personale în urma acțiunii autorităților.

„Am încercat să vorbim, să așteptăm să fim compensați pentru pierderile suferite, dar nu se întâmplă nimic. Ne-am săturat să ne tot rugăm de ei, e clar că trebuie să trecem la fapte, așa că asta vom face”, a declarat, la acea vreme, Doug Smith, care a rămas fără cortul în care se adăpostea noapte, pentru sursa citată.

Închisoarea cu găinaț din Thailanda, sursă de inspirație pentru autoritățile din Suedia, în 2020, în încercarea de a opri răspândirea Covid-19

Găinațul a mai fost folosit împotriva oamenilor și în primăvara anului 2020, când, pentru a-i descuraja pe localnicii din Lun, un oraș din Suedia, să participe la un festival organizat anual, primăria a împrăștiat excremente de găină în parcul în care avea loc mereu evenimentul. La sfârșitul lunii aprilie, președintele comisiei de mediu a consiliului local, Gustav Lundblad, a declarat pentru un ziar local că răspândirea găinațului, care miroase pestilențial, este o modalitate bună de a descuraja mulțimile.