Home » Știri » Liderul Statului Islamic își îndeamnă trupele să „păstreze” Mosulul

Liderul Statului Islamic își îndeamnă trupele să „păstreze” Mosulul

George Stanciu / 03.11.2016, 16:19
Liderul Statului Islamic își îndeamnă trupele să „păstreze” Mosulul

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Statului Islamic, își îndeamnă soldații să „păstreze” Mosulul, bastionul irakian al jihadiştilor, vizat de o puternică ofensivă a armatei irakiene.

În acest prim mesaj din 2016, difuzat de o publicaţie afiliată Statului Islamic, Al-Furqan, o voce despre care se afirmă că este a liderului jihadist îndeamnă miile de combatanți din Mosul să nu se „replieze” în fața armatei irakiene, ce este ajutată în înaintarea ei de către o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite.

Apariţiile publice și luările de cuvânt ale lui al-Baghdadi sunt foarte rare, iar din această cauză fiecare dintre acestea este studiată minuțios.

„Păstrarea poziţiilor cu onoare este de o mie de ori mai uşoară decât replierea în ruşine”, transmite liderul Statului Islamic, a cărui stare de sănătate, dar și deplasările din califat reprezintă subiectul unor continue speculații, arată news.ro.

Mosulul, al doilea cel mai important oraş din Irak, este cel mai puternic bastion al Statului Islamic în această ţară. Al-Baghdadi și-a proclamat în iunie 2014 „califatul”, chiar dintr-o moschee aflată în acest oraș. Califatul cuprinde în prezent teritorii cucerite în Irak, dar şi în Siria.

De acum doi ani, suprafața acestor teritorii s-a redus puternic, iar la 17 octombrie armata irakiană a lansat o ofensivă puternică, n încercarea de a recuceri Mosulul.

AFP nu a reușit să dovedească imediat autenticitatea acestui mesaj, intitulat „Ce ne-au promis Allah şi Mesagerul său”, dar specialiști ce studiază mișcarea teroristă sunt cerți de faptul că al-Baghdadi este cel înregistrat.

Lideul Statului Islamic îşi îndeamnă totodată combatanții să atace Arabia Saudită şi Turcia, aceasta din urmă dispunând de trupe staționate într-o bază apropiată de Mosul, dorind să joace un rol în ofensiva asupra oraşului.

Al-Baghdadi îi îndeamnă, de asemenea, pe cei care nu pot ajunge în Siria sau în Irak, să se orienteze către Libia.