Home » Știri » Ministrul propus al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, avizată favorabil în comisiile reunite

Ministrul propus al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, avizată favorabil în comisiile reunite

Sebastian Rotaru / 04.01.2017, 14:30
Ministrul propus al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, avizată favorabil în comisiile reunite

Olguța Vasilescu, propusă pentru funcția de ministru al Muncii și Justiției Sociale, a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor reunite pentru Muncă și Egalitatea de șanse din Parlament, cu 30 voturi „pentru” și 14 „împotrivă”.

Olguța Vasilescu a spus că Legea salarizării unitare este o prioritate zero a ministerului pe care îl va conduce, informează Agerpres.

„După Legea Bugetului, imediat vom începe să reluăm discuțiile cu sindicatele pe Legea salarizării. Am văzut și proiectul de lege pe care l-a publicat Ministerul Muncii în urmă cu câteva zile. Este un impact bugetar de 19,5 miliarde de lei în următorii 6 ani. Acesta în proiectul de lege al tehnocraților. Noi vrem să mergem pe proiectul de lege al doamnei ministru Rovana Plumb unde era un impact de 42 de miliarde de lei în patru ani. Ne-am făcut un calcul deja estimativ, dar desigur el poate să sufere influențe după discuțiile pe care le avem cu sindicatele, de 32 de miliarde de lei în trei ani”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Lia Olguța Vasilescu s-a născut la 18 noiembrie 1974, la Craiova și a absolvit Facultatea de Litere și Istorie din Craiova, specializarea româno – italiană, în 1997, iar înainte a absolvit Colegiul Național de Apărare în 2001. În 2007, a obținut un doctorat în Sociologie la Universitatea București. Din 2009, este lector asociat la Universitatea de Vest din Timișoara.

În perioada 1997 – 2000, a desfășurat activitate jurnalistică, fiind redactor, șef de departament și redactor șef adjunct la cotidianul „Cuvântul Libertății” din Craiova, potrivit site-ului www.cdep.ro.

A fost unul dintre membrii fondatori ai PRM, în 1991. În cadrul PRM, a devenit președinte al Organizației de Tineret România Mare Dolj, în 1993, iar în perioada 2000 – 2004, a fost purtător de cuvânt al aceleiași formațiuni. Din 2004 până în 2007, a fost președintele Organizației de Tineret România Mare. În decembrie 2007, a părăsit PRM, intrând în PSD, unde a deținut funcția de secretar executiv și pe cea de vicepreședinte al PSD Dolj.

La alegerile legislative din 11 decembrie 2016, primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a candidat pe primul loc pe lista PSD Dolj pentru Camera Deputaților și a obținut un mandat de deputat.

În prezent este primarul Municipiului Craiova. Ea este și trimisă în judecată pentru mai multe fapte penale. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în anul 2012, cu prilejul campaniei din alegerile locale, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă diverse sponsorizări.