Home » Știri » Paște 2017: când sărbătoresc ortodocșii și catolicii Învierea

Paște 2017: când sărbătoresc ortodocșii și catolicii Învierea

Sebastian Rotaru / 13.02.2017, 12:00
Paște 2017: când sărbătoresc ortodocșii și catolicii Învierea

Paște 2017: În 2017, paștile ortodocșilor și paștele catolicilor va fi sărbătorit în aceeași zi, sărbătoarea depinzând de două evenimente astronomice.

Paște 2017: anul acesta, sărbătoarea se ține în aceeași zi în ambele religii, din cauza unor fenomene naturale – este vorba despre echinocțiul de primăvară, un eveniment cu dată fixă, și Luna plină, care face ca data paștelui să fie variabilă de la an la an.

Pe lângă acestea, ortodocșii și catolicii folosesc două calendare diferite. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, iar Biserica Ortodoxă ține evidența fenomenelor astronomice după calendarul iulian (cel vechi).

În 2016, catolicii au sărbătorit Paștile pe data de 27 martie, iar creștin-ortodocșii pe data de 1 mai.

Paște 2017 – 16 aprilie

Paște 2017 – ortodocșii și catolicii vor celebra sărbătoarea în data de 16 aprilie, iar în următorii patru ani, sărbătoarea nu va mai avea o dată comună pentru cele două religii.

De Paşte se marchează miracolul Învierii Domnului, liniştea sufletească şi apropiere de familie. Spiritul sărbătorii este păstrat peste tot în lume prin slujba de sâmbată seara, când se primeşte Lumina Sfântă, şi prin creştinescul salut Hristos a Înviat.

Cuvântul Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah, posibil moștenit de evrei de la egipteni.

Paștile creștine au o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțarii Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare.

Cel mai răspândit obicei creștin de Paște 2017 este vopsirea de ouă, a căror prezență este obligatorie pe masa de Paști. În folclorul românesc există mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouă de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.