Home » Știri » Raluca Turcan: PNL susține recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate

Raluca Turcan: PNL susține recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate

Sebastian Rotaru / 05.01.2017, 16:27
Raluca Turcan: PNL susține recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate

PNL susține recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate, a declarat, joi, liderul liberalilor, Raluca Turcan.

„Astăzi, în Parlament, vom discuta modificarea Codului fiscal, prin care PSD propune să se renunțe la impozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. PNL a susținut și în comisia de specialitate, vom susține și în plenul Camerei Deputaților că soluția corectă pentru pensionarii din România este să se realizeze o recalculare a pensiilor pe bază de contributivitate și toate pensiile să fie scutite de impozit”, a precizat Raluca Turcan la Palatul Parlamentului, anunță Agerpres.

Potrivit acesteia, propunerea liberalilor ar fi o soluție echitabilă, o soluție care să răspundă așteptărilor pensionarilor după ani de muncă.

„Ca urmare, PNL va susține în plen acest amendament și, simultan, vom depune în Parlamentul României un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit. Este un proiect pe care PNL și-l asumă, face parte din programul de guvernare”, a adăugat președintele interimar al PNL.

Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, raportul asupra proiectului de lege prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi a impozitului pe venit, fiind adoptat un amendament al PSD prin care doar pensiile sub 2.000 de lei beneficiază de această prevedere.

Comisia de buget a aprobat, miercuri, raportul, într-o şedinţă rapidă în care preşedintele Ştefan Viorel, propus ministru al Finanţelor, a depus un amendament potrivit căruia doar pensiile mai mici de 2.000 de lei beneficiază de eliminarea impozitului pe venit de 16%.

Amendamentul a fost propus pentru reducerea poverii fiscale a acestei măsuri.

Raportul a fost adoptat cu 17 voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă”, acestea din urmă aparţinând opoziţiei.

Legea va intra la votul final al plenului Camerei Deputaţilor joi, urmând ca apoi să meargă la preşedintele Iohannis pentru promulgare.