Home » Știri » Salariul minim în România. Ce schimbări s-ar putea produce și ce spune ministrul Muncii despre nivelul de trai al românilor

Salariul minim în România. Ce schimbări s-ar putea produce și ce spune ministrul Muncii despre nivelul de trai al românilor

Alexandru Cazacu / 09.02.2021, 17:17
Salariul minim în România. Ce schimbări s-ar putea produce și ce spune ministrul Muncii despre nivelul de trai al românilor

Ce se va întâmpla cu salariul minim în România? În cadrul unei intervenții la Antena 3, ministrul Muncii a spus că în aceste momente se discută despre o formulă de calcul pentru majorarea puterii de cumpărare.

Salariul minim în România. Ce schimbări s-ar putea produce

În cadrul unui interviu pentru postul TV Antena 3, ministrul Muncii Raluca Turcan a declarat că în acest moment nu se știe exact cu cât se va mări anul viitor salariul minim pe economie, însă, se discută pe această temă. Mai mult ministrul susține că anul trecut salariul minim a avut o creștere de 7,3%.

”Toată dezbaterea europeană confirmă faptul că modul în care Guvernul Orban și Guvernul actual a tratat problema salariului minim este una ancorată în spațiul european și în abordarea europeană, pentru că, din momentul preluării Guvernării, anul trecut, am încercat să găsim niște criterii predictibile și ancorate în realitate pentru calculul salariului minim.

Dacă vă amintiți, anul trecut, creșterea salariului minim s-a realizat raportat la productivitatea muncii și rata inflației și majorarea a fost una care a răspuns criteriilor de anul trecut. Cred că majorarea a fost de 7,3%, a declarat Raluca Turcan, la Antena 3.

În 2021 majorarea salariului minim a fost conectată la rata inflației

Potrivit ministrului Muncii, în acest an, majorarea de 3,1% a fost de asemenea conectată la rata de inflație și la productivitatea muncii. Totodată, Raluca Turcan susține că vor urma discuții cu partenerii sociali, unde se vor lua decizii în vederea creșterii salariului minim.

”A fost undeva de 3,1% și din momentul în care am stabilit nivelul salariului minim am agreat cu partenerii sociali să creem un cadru de dezbatere în următoarele șase luni, astfel încât să ajungem la un acord ca de acum înainte, salariul minim să fie prevăzut spre finalul anului cu modalitatea de creștere raportată la indicatori și să intre în vigoare de la începutul anului viitor”, a adăugat ministrul Muncii.

Ce se întâmplă cu salariul minim în România
Ce spune Raluca Turcan despre salariul minim în România

În România, aproximativ 1,6 milioane de oameni sunt plătiți cu salariul minim pe economie

Raluca Turcan a menționat faptul că nimeni din Uniunea Europeană nu va putea spune exact cu cât se va majora salariul minim, însă autoritățile au în vedere această creștere, deoarece în mediul privat, în România există aproximativ 1,4 milioane de angajați care au salariul minim pe economie. Totodată, alți 60.000 de angajați la stat sunt plătiți cu acest salariu minim.

”Ce ne interesează pe noi este să creștem acest salariu minim și ne dorim, pentru că în România avem 1,4 milioane de angajați în mediul privat plătiți cu salariul minim și aproximativ 60.000 de angajați la stat plătiți cu salariul minim. Acești oameni sunt în pragul sărăciei.

Vorbim de aproximativ 1,6 milioane de oameni care în momentul de faţă în România sunt plătiți cu salariul minim, de aceea, majorarea pe care noi am făcut-o anul acesta, va trebuie susținută și crescută constant de către Guvern, astfel încât salariul minim să conducă și la creșterea puterii de cumpărare și la creșterea calității vieții” a mai adăugat Raluca Turcan, pentru Antena 3.