Home » Știri » Șeful ASF, peste 100.000 de euro de la stat, în cazul în care este demis

Șeful ASF, peste 100.000 de euro de la stat, în cazul în care este demis

Octavian Palade / 31.10.2016, 14:44
Șeful ASF, peste 100.000 de euro de la stat, în cazul în care este demis

Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, ar urma să primească 104.000 euro, echivalentul a opt salarii compensatorii, dacă va fi demis din funcție. 

Șeful ASF ar urma să primească opt salarii compensatorii, adică 104.000 euro, în cazul în care va fi demis de la conducerea instituţiei, acesta fiind motivul pentru care refuză să-şi dea demisia, spune deputatul PNL Andreea Paul, potrivit news.ro.

Declarația a fost făcută în cadrul unei şedinţe comune a patru comisii din Senat şi Camera Deputaţilor, care a avut ca temă centrală demiterea preşedintelui Autorității de Supraveghere Financiară şi la care Mișu Negriţoiu a refuzat să participe.

Preşedintele Comisiei Economice a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Mihai Tudose, a anunţat săptămâna trecută că a demarat procedurile pentru demiterea șefului ASF.

Luni s-a desfășurat o şedinţă comună la care au participat patru comisii: comisia pentru politica economică, reformă şi privatizare şi comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, alături de comisia economică, industrii şi servicii şi comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat.

Deputatul Andreea Paul a declarat că preşedintele ASF primește un salariu de 13.000 de euro, iar articolul 55 din contractul colectiv de muncă din cadrul instituţiei prevede acordarea a opt salarii compensatorii în cazul demiterii acestuia.

”Negriţoiu primeşte opt salarii compensatorii, adică 104.000 euro, dacă este demis. Acesta este motivul pentru care nu vrea să-şi dea demisia”, a afirmat deputatul PNL.

Andreea Paul a cerut transparentizarea contractului colectiv de muncă semnat în cadrul ASF, a contractului de mandat şi a regulamentului de ordine interioară. Daniel Zamfir, tot deputat PNL, este de părere că demiterea lui Negriţoiu nu mai trebuie întârziată.

”Este o greşeală să mai tergiversăm demiterea acestui om. Nu vrea să plece? Îl demitem noi”, a amenințat Daniel Zamfir.

Membri ai Legislativului i-au reproşat lui Mișu Negriţoiu, săptămâna trecută, slaba performanţă obţinută în funcţia de preşedinte ASF, în condițiile în care jucătorii din piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA se confruntă cu falimente şi situaţii financiare instabile.

Șeful ASF a respins acuzaţiile privind Ordonanţa de Urgenţă care stabileşte tarife maximale la RCA, precizând că primele RCA maxime pe care le-a propus autoritatea sunt cu mult sub cele din ţările vecine.

Mişu Negriţoiu a devenit preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul masiv al PSD, care a votat în Parlament numirea sa.