Home » Știri » Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. De ce este numit Ocrotitorul Bucureștiului

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. De ce este numit Ocrotitorul Bucureștiului

Manolică Anca / 26.10.2020, 10:57
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. De ce este numit Ocrotitorul Bucureștiului

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este sărbătorit de creștinii ortodocși pe 27 octombrie. An de an, zeci de mii de oameni se adună la moaștele sale de la Catedrala Patriarhală din București pentru a i se închina și cere ajutorul. Iată cine a fost Sfântul Dimitrie și de ce este numit Ocrotitorului Bucureştiului.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Viața sa

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov s-a născut în satul Basarabi din Bulgaria, la sud de Dunăre. A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Tarnovo, întemeiat de frații Petru și Asan.

Provenind dintr-o familie foarte săracă, acesta a fost nevoit să își câștige singur pâinea, încă de mic. Ani la rând a păscut vitele și oile oamenilor din sat, ajungând să iubească nespus de mult natura. Crescut în credință și cu frică de Dumnezeu, acesta participa tot timpul la slujbele săvârșite la biserica din sat. Învățăturile bisericești l-au făcut să fie blând și milostiv cu toți cei din jurul lui. Postea și se ruga mereu, avea grijă de cei sărmani și, din puținul pe care îl avea, împărțea mereu cu ceilalți.

Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou
Viata Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou

Într-una din zile, a ales să lase viața pe care o ducea și „luându-și crucea”, s-a călugărit într-o mănăstire din apropiere. A petrecut ani la rând într-o peșteră săpată în stâncă, în post aspru, înfrânare și multă rugăciune, izolat de toată lumea.

Nu se știe, cu exactitate, câți ani a trăit în acea peșteră, cum se hrănea, după cum nu se știe nici despre data în care a trecut la cele veșnice. Se spune că, atunci când a simțit că îi vine sfârșitul, a mers pe malul Lomului și s-a așezat între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit, în timp, de apa râului.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Trecerea la cele sfinte

Moaștele Cuviosului au rămas vreme de mult timp sub ape, până când, o copilă ce pătimea de duhul rău a avut o revelație: i s-a arătat Sfântul Dimitrie, care i-ar fi spus: „Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”. Părinții acesteia au mers la locul indicat și au găsit trupul acestuia între două pietre, neputrezit.

Moaștele Sfântului au fost aduse și așezate în biserica din Basarabi. Au stat în acolo până în vremea războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus, Petru Salticov, a luat moaștele cu intenția de a le trimite în Rusia. Dar, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, un negustor de origine macedoromână, și a mitropolitului Grigorie II al Țării Românești, Petru le-a dăruit poporului român. Astfel, moaștele au ajuns la Catedrala Patriarhală din București în luna iunie a anului 1774.

De ce este numit Ocrotitorul Bucureștiului

Sfântul Cuvios Dimitrie a făcut multe minuni în Bucureşti. Devenise aproape un obicei ca, în perioadele grele, moaștele Sântului să fie scoase pe străzile orașului. În timpul domniei lui Ioan Gheorghe Caragea, Țara Românească a fost cuprinsă de o epidemie de ciumă bubonică. Astfel, au fost scoase moaștele și au fost făcute rugăciuni, pentru ca, la scurt timp, numărul morților să scadă mult și oamenii să se vindece.

Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou
Inchinarea la sfintele moaste ale Cuviosului Dimitrie cel Nou

Ani mai târziu, în 1827, pe vremea domnitorului Grigore Ghica, o secetă mare ameninţa locuitorii Munteniei cu foametea. Atunci, părticelele sfânte au fost scoase, din nou, în procesiune:

„După ce au ocolit câteva străzi (preoţi şi credincioşi cu racla având trupul Sfântului), când sosiră în capul Podului Mogoşoaiei, începu să plouă. Vodă şi boierii şi norodul care erau după Sfânt fură udaţi până la piele. Şi ploaia a ţinut trei zile, cu mici întreruperi“, a scris colonelul Dimitrie Pappazoglu în memoriile sale. Acesta luase parte la această procesiune, conform basilica.ro

În 1831, Bucureştiul a fost lovit de holeră. Atunci, la cererea preşedintelui Divanului Ţării Româneşti, racla cu moaştele au fost duse pe Câmpia Filaret, unde mitropolitul şi călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea epidemiei. Numărul morților a scăzut la scurt timp.

Multe mărturii ale credincioșilor care s-au vindecat sau au primit binefaceri datorită rugăciunilor la moaștele Sfântului Dimitrie, întăresc credința în puterea acestora.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat, oficial, ocrotitorul oraşului Bucureşti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793). Sfântul Sinod a stabilit ziua de prăznuire pe 27 octombrie, a doua zi după sărbătoarea Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.