Home » Știri » Știri externe » Donald Trump vorbește despre o operațiune de „patru săptămâni” în Iran. Preşedintele SUA nu exclude noi pierderi americane VIDEO

Donald Trump vorbește despre o operațiune de „patru săptămâni” în Iran. Preşedintele SUA nu exclude noi pierderi americane VIDEO

Redactia Redactia / 02.03.2026, 07:25
Donald Trump vorbește despre o operațiune de „patru săptămâni” în Iran. Preşedintele SUA nu exclude noi pierderi americane VIDEO

Președintele american Donald Trump a descris, în mai multe interviuri acordate duminică unor publicații internaționale, o operațiune militară de „patru săptămâni” în Iran, afirmând că aceasta avansează rapid și că ar putea continua chiar mai puțin decât termenul estimat inițial.

Vorbind telefonic pentru Daily Mail, de la reședința sa din Mar-a-Lago (Florida), liderul de la Casa Albă a declarat că intervenția militară „a fost întotdeauna un proces de patru săptămâni” și că progresele sunt peste așteptări.

„A fost întotdeauna un proces de patru săptămâni, așa că – oricât de puternic este Iranul, țara este mare -, va dura patru săptămâni sau mai puțin”, a declarat președintele american într-un interviu telefonic acordat ziarului britanic Daily Mail, de la reședința sa din Mar-a-Lago, în Florida, transmite Agerpres.

„48 de lideri eliminați”

Potrivit unei jurnaliste de la Fox News care a relatat discuția, Donald Trump a susținut că „48 de lideri iranieni” au fost eliminați „dintr-o singură lovitură”. Acesta  a adăugat ulterior, pentru The Atlantic, că unii dintre cei cu care administrația americană negocia anterior „sunt morți”.

Citeşte şi: Donald Trump anunță moartea lui Ali Khamenei. Teheranul a confirmat „martiriul” ayatollahului

„Majoritatea acestor oameni sunt morți. Unii dintre cei cu care negociam sunt morți”, a adăugat președintele american, care a afirmat că este dispus să discute cu liderii iranieni: „Vor să discute, iar eu am fost de acord să vorbesc, așa că voi vorbi cu ei”.

Posibile pierderi suplimentare

Donald Trump a reacționat și la moartea a trei militari americani în conflict, declarând pentru NBC News că „trebuia să ne așteptăm la pierderi” și avertizând că astfel de situații „s-ar putea întâmpla din nou”.

„Avem trei, dar ne așteptăm la pierderi, dar până la urmă va fi o afacere bună pentru lume”, a declarat președintele SUA, care a adăugat: „Acest lucru s-ar putea întâmpla din nou”.

Atacuri navale și bombardiere B-2

Pe rețeaua sa Truth Social, Donald Trump a anunțat distrugerea și scufundarea a nouă nave iraniene și neutralizarea „în mare parte” a unui centru de comandă naval.

Citeşte şi: Reza Pahlavi, fiul fostului şah iranian, îi cere lui Donald Trump ca armata să protejeze viețile civililor

Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a confirmat că bombardiere stealth B-2 au participat la operațiuni. Aceleași tipuri de aeronave au fost utilizate anterior în atacuri asupra instalațiilor iraniene de îmbogățire a uraniului.

De la anunțarea începutului războiului, făcută printr-un mesaj video înregistrat, Donald Trump nu a mai apărut public, iar nici șeful Pentagonului, Pete Hegseth, sau secretarul de stat, Marco Rubio, nu au susținut apariții publice majore pe acest subiect.

Situația rămâne fluidă, iar evoluțiile din regiune sunt urmărite îndeaproape de comunitatea internațională.