Premierul Ilie Bolojan a afirmat miercuri că deficitul total al României s-a redus de la 9,3% în 2024 la 7,9% în 2025, conform datelor Eurostat, subliniind că această evoluție indică o direcție corectă, cu o economie în curs de stabilizare, fără a afecta perspectivele generațiilor viitoare și că ar fi regretabil ca țara să revină la situația anterioară.
„Deficitul total al României, calculat după metodologia europeană și care include toate cheltuielile și obligațiile statului, a scăzut de la 9,3% în 2024 la 7,9% în 2025, potrivit datelor publicate de Eurostat. Această scădere importantă a venit din măsurile luate în a doua parte a anului trecut pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, dar și din folosirea fondurilor europene și ajustarea investițiilor din PNRR”, a scris Bolojan, pe Facebook.
Acesta a atras atenția că, deși România continuă să înregistreze cel mai ridicat deficit din Uniunea Europeană, a realizat și cea mai amplă corecție, punctând că „reducerea deficitului nu este un scop în sine, ci un pas necesar pentru a pune finanțele țării pe baze sănătoase”.
Premierul a evidențiat că, pe parcursul mai multor ani, cheltuielile au depășit posibilitățile reale ale țării, ceea ce a dus la o creștere constantă a datoriei, iar în prezent costurile cu dobânzile pentru împrumuturile anterioare se ridică la aproximativ 60 de miliarde de lei, comparabile cu finanțarea unei autostrăzi precum Autostrada Moldovei. El a arătat că acest model nu mai putea continua și că sunt făcuți pași pentru schimbarea direcției și recâștigarea controlului asupra economiei, prin reducerea dependenței de împrumuturi costisitoare și orientarea către investiții, muncă și competitivitate.
„De mulți ani, România a cheltuit mai mult decât își permitea, iar datoria a crescut constant. Anul acesta, doar dobânzile pentru împrumuturile din trecut ajung la aproximativ 60 de miliarde de lei, echivalentul costului unei autostrăzi precum Autostrada Moldovei. Nu mai putea continua acest model. Acum începem să schimbăm această direcție și să recâștigăm controlul asupra economiei. Avem nevoie de această ajustare pentru ca economia să nu mai depindă de datorie scumpă, ci de investiții, muncă și competitivitate”, a transmis premierul.
El a mai explicat că fiecare punct procentual redus din deficit, echivalentul a aproximativ 20 de miliarde de lei, înseamnă economii la plata dobânzilor și resurse suplimentare pentru dezvoltare, infrastructură și servicii publice.
„Cu cât corecția este mai rapidă, cu atât mai repede poate începe o creștere economică sănătoasă, iar acest lucru se va vedea în nivelul de trai. În același timp, costurile de împrumut pentru România pot scădea. Este o perioadă dificilă, în care efortul este împărțit la nivelul întregii societăți. Mulțumesc tuturor pentru răbdare și sacrificiu. Datele Eurostat arată că direcția este una corectă. Economia se stabilizează fără a pune presiune pe viitorul generațiilor următoare. Ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat”, a mai adăugat șeful Guvernului.
Conform datelor publicate de Eurostat, datoria guvernamentală a României a ajuns la 59,3% din PIB în 2025, în creștere față de 54,8% în 2024 și 49,3% în 2023.
Totodată, deficitul bugetar s-a situat la 7,9% din PIB în 2025, comparativ cu 9,3% în 2024 și 6,6% în 2023.
În ceea ce privește Produsul Intern Brut, acesta a atins în 2025 valoarea de 1.916 miliarde lei, în creștere față de aproximativ 1.760 miliarde lei în 2024 și 1.590 miliarde lei în 2023.