Rata anuală a inflației a urcat la 10,7% în aprilie 2026, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică. Comparativ cu luna martie, prețurile de consum au crescut cu 0,84%, iar de la începutul anului avansul a ajuns la 3,1%.
Cea mai mare presiune asupra inflației vine din zona serviciilor, unde scumpirile au depășit pragul de 13% față de aceeași perioadă a anului trecut. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 12,02%, în timp ce produsele alimentare au înregistrat o creștere anuală de 7,39%.
Față de luna precedentă, serviciile au avut cea mai mare creștere, de 2,28%, în timp ce alimentele s-au scumpit cu 0,57%, iar mărfurile nealimentare cu 0,37%. În primele patru luni ale anului, rata medie lunară a inflației a fost de 0,8%, peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă din 2025.
Serviciile continuă să fie principalul motor al scumpirilor. În statisticile INS, categoria „chirie” a înregistrat o creștere anuală de 43,78%, dar și un avans de 33,50% față de martie. Tot în zona serviciilor au fost raportate creșteri importante la apă, canal și salubritate, servicii de igienă și cosmetică, reparații auto și electronice, dar și la restaurante și cafenele.
Transportul aerian a înregistrat, de asemenea, un salt puternic față de luna precedentă, cu aproape 28%, deși raportat la aprilie 2025 prețurile sunt în scădere.
În categoria mărfurilor nealimentare, energia electrică rămâne una dintre principalele surse ale inflației. Prețurile la electricitate sunt cu peste 54% mai mari decât în aprilie 2025, pe fondul eliminării schemei de plafonare. Per total, categoria energie electrică, gaze și încălzire centrală a înregistrat o creștere anuală de peste 33%.
Și carburanții continuă să pună presiune pe bugetele românilor. Motorina este mai scumpă cu aproape 33% față de anul trecut, iar benzina cu peste 22%.
În ceea ce privește alimentele, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la cafea și cacao, ouă, carne de bovine, zahăr și fructe proaspete. Pâinea s-a scumpit cu aproape 9%, iar laptele de vacă cu aproape 11% comparativ cu aprilie 2025.
Citeşte şi: România, la bilanțul aderării la UE. Peste 108 miliarde de euro atrase și o creștere economică majoră
Există însă și produse care s-au ieftinit în ultimul an. Cartofii au înregistrat o scădere de aproape 12%, iar făina și mălaiul au avut, de asemenea, prețuri mai mici.
Potrivit indicatorului armonizat utilizat la nivelul Uniunii Europene, rata anuală a inflației din România a fost de 9,5% în aprilie 2026.