Austria este o zonă economică importantă în inima Europei și o destinație atractivă pentru companii și muncitori calificați din întreaga lume. Economia austriacă este considerată una dintre cele mai stabile din Europa. Țara este susținută de o rețea foarte puternică de IMM-uri orientate spre export, standarde academice excelente și cheltuieli semnificative pentru cercetare și dezvoltare.
Peste 300 de companii internaționale au ales să își găsească sediul central european sau unitatea de producție europeană în Austria. Companiile austriece sunt lideri de piață în sectoare economice precum cel bancar, de asigurări, logistică, construcții, resurse naturale, ambalaje, petrol și gaze, industria lemnului, imobiliare și altele.
La nivel mondial, România este a 6-a cea mai mare destinație de investiții a Austriei. OMV-Petrom și Erste Bank-BCR sunt două dintre cele mai mari motoare economice ale Austriei de până acum. În 2021, companiile austriece au cumpărat active imobiliare (birouri și spații de retail în valoare totală de 323 milioane de euro) ocupând locul I, urmate de Cehia și Ungaria, cu 150 milioane de euro.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Ajungem la începutul lui 2022, când firmele austriece aveau investiții de peste 12 miliarde de euro în România, cu aproximativ 1.500 de companii austriece active și 200 de companii românești în Austria.
Companiilor lor au dezvoltat afaceri importante la noi în țară, în mai toate domeniile-cheie de activitate: industria extractivă şi prelucrătoare, sistemul bancar, intermedieri financiare şi asigurări, energie electrică, termică şi gaze, construcţii şi comerţ. Un raport al BNR arată că firmele austriece aveau la începutul anului 2022 investiții de peste 12 miliarde de euro în România.
A înregistrat în 2021 afaceri ce au depășit suma de 23,5 miliarde de lei.
Aparține Holdingului Porsche din Austria, cu o cifră de afaceri de peste 3,4 miliarde de lei.
Controversata multinațională austriacă recunoscută pentru specializarea sa în domeniul prelucrării lemnului a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de peste 3,1 miliarde de lei și un profit net de peste 624,6 milioane de lei.
BCR a înregistrat un profit net de 1.409,8 milioane de lei (286,5 milioane de euro) în 2021.
Cu un profit de 880 milioane de lei.
Profitul net înregistrat pentru 2021 a fost de 788 de milioane de lei, cu 22% mai mare decât în 2020;
Companiile din România ale grupului austriac Leier, producător de materiale de construcții, au investit 100 de milioane de euro în România în ultimii patru ani și continuă să urmărească o dezvoltare extinsă a afacerilor, cautând noi oportunități de investiții, potrivit declarației CEO-ul Leier România, Thomas Ebner, pentru Profit.ro.
Activează în domeniul construcțiilor, dezvoltând de-a lungul anilor una dintre cele mai mari afaceri din această industrie, fiind prezent atât în Europa cât în Canada, India și China. Pe piața din România a pătruns în 1991.
Companie deținută de familia Meinl din Austria care și-a clădit averea estimată la 2 miliarde euro din comerțul cu cafea încă din vremea Imperiului Habsburgic, pentru ca din 1980 să își deschidă propria bancă denumită Meinl Bank.
Băutură energizantă produsă de Red Bull GmbH, companie austriacă producătoare de băuturi energizante non-alcoolice cu sediul principal în Fuschl am See. Red Bull a fost conceput special pentru perioadele de efort intelectual și fizic intens.