Peste 600.000 de români au rămas fără asigurare medicală după eliminarea calității de coasigurat, măsură introdusă prin Legea nr. 141/2025. În județele cu venituri mici, impactul este major, iar Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) sunt acum sufocate de pacienți care nu mai au acces la servicii medicale de bază.
În Botoșani, unul dintre cele mai sărace județe din țară, peste 13.900 de persoane figurau ca foști coasigurați. Dintre acestea, aproape 12.000 au rămas fără asigurare de sănătate după 1 septembrie.
„La nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani, la 31 iulie 2025 erau înregistrați un număr de 13.900 de persoane în categoria de coasigurat. Ca urmare a modificărilor legislative au ieșit din această categorie aproximativ 11.800 de persoane”, precizează Alina Mustiață, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.
Multe dintre persoanele afectate sunt femei casnice, care nu au venituri proprii. În județ, există peste 36.000 de persoane declarate casnice. Cunosc un angajat care are trei copii. Soția este gravidă cu al patrulea. Ea nu a mers la muncă că avea grijă de cei mici. Cine să aibă grijă de ei? El merge și muncește. Acum ea nu mai are asiguare”, mărturisește un botoșănean, citat de Adevărul.
Fără posibilitatea de a merge la medicul de familie sau la policlinici, mulți dintre foștii coasigurați se îndreaptă direct către Unitățile de Primiri Urgențe. Acolo pot primi consult, analize și tratament gratuit, chiar dacă nu sunt asigurați.
„Era de așteptat ca lipsa calității de asigurat, sau mai bine zis de coasigurat să ducă la o creștere destul de importantă a prezentărilor la UPU. Dacă înainte erau 200 de pacienți pe zi , acum sunt 250-280 de prezentări pe zi. Undeva la 50-80 de prezentări, în plus, pe zi, față de perioada anterioară”, a precizat Corneliu Prepeliță, directorul Spitalului Județean.
Aceeași situație este confirmată de Ramona Guraliuc, medic-șef al UPU Botoșani: „Serviciul de Urgență are peste 200 de pacienți în 24 de ore. Noi nu facem diferența între asigurați și neasigurați – toți sunt evaluați și tratați conform codului de urgență. Dar această situație duce la suprasolicitarea personalului și la oboseală cronică.”
Reprezentanții Caselor Județene de Asigurări de Sănătate spun că există soluții temporare pentru persoanele care nu mai au asigurare:
Bolnavii cronici incluși în programele naționale pot aduce o adeverință medicală și beneficiază de asigurare gratuită până la 31 decembrie 2025.
Cei cu venit minim de incluziune pot fi asigurați automat, contribuția la sănătate fiind reținută la sursă.
Persoanele fără venituri se pot asigura voluntar, printr-o declarație depusă la ANAF și plata contribuției CASS.
„Cei care dovedesc că sunt bolnavi cronici sunt înregistrați ca asigurați până la finalul anului. Pentru ceilalți, există varianta veniturilor minime sau posibilitatea asigurării prin plată la ANAF”, a precizat Alina Mustiață, director CJAS Botoșani.
Eliminarea statutului de coasigurat a fost justificată de Guvern prin necesitatea ca toți beneficiarii sistemului public de sănătate să contribuie. Însă, în lipsa unor măsuri de protecție pentru categoriile vulnerabile, decizia a generat o nouă criză în sistem – cea a foștilor coasigurați.
În prezent, spitalele se confruntă cu aglomerare la Urgențe, iar medicii avertizează că, dacă nu se găsește rapid o soluție legislativă, serviciile medicale ar putea fi paralizate în următoarele luni