Home » Știri » Știri sociale » Cum se pun gogoșarii în sos de bulion cu muștar pentru iarnă

Cum se pun gogoșarii în sos de bulion cu muștar pentru iarnă

Pană Emanuela / 08.07.2021, 10:27
Cum se pun gogoșarii în sos de bulion cu muștar pentru iarnă

Gospodinele încep deja să aprovizioneze cămara cu conserve pentru iarnă, deoarece meniul familiei nu ar mai fi la fel fără castraveții și gogoșarii la oțet, fără gemuri și dulcețuri sau fără delicioasele compoturi. Și, pentru că printre legumele preferate de mulți dintre noi se numără și ardeii, astăzi vă propunem o rețetă inedită: gogoșari în sos de bulion cu muștar.

Gogoșari în sos de bulion cu muștar pentru iarnă

Rețeta pe care v-o propunem în acest material este o alternativă delicioasă la clasicii gogoșari în oțet. Este ușor de făcut și nu necesită ingrediente sofisticate. În plus, este o rețetă rapidă, astfel că nu va trebui să petreci prea mult timp în bucătărie.

Această rețetă de gogoșari cărnoși și dulci, învăluiți de un sos catifelat, fin și aromat, este ideală pentru fripturile rumene, însă preparatul poate sta mândru și pe-un platou cu gustări. Vă garantăm că vă veți bucura când le va veni rândul la mâncat!

În cazul în care gogoșarii nu sunt, totuși, preferații tăi, poți opta fără probleme pentru ardei kapia, însă trebuie să ai în vedere că aceștia nu sunt la fel de cărnoși precum gogoșarii.

Citește și: Rețetă inedită de castraveți murați. De ce să pui vara castraveții la murat

Ingrediente și mod de preparare

După cum bine știi din experiența de gospodină, există multe rețete de conserve de gogoșari, care mai de care mai sofisticate și mai gustoase, însă niciuna dintre ele nu se compară cu rețeta de gogoșari în sos de bulion și muștar.

Rețetă gogoșari în sos de muștar și bulion. Ingrediente și mod de preparare
Rețetă gogoșari în sos de muștar și bulion. Ingrediente și mod de preparare

Rețeta pe care v-am dezvăluit-o în rândurile de mai jos nu este una dintre multele rețete pregătite de oricine, lucru datorat în mod special sosul de muștar arată îndoielnic la început. Însă, pe parcurs, vei vedea că acesta își schimbă consistența și se transformă într-un sos cremos și uniform.

Ingrediente: 

  • 5 kg de gogoșari fără cotoare;
  • 8 linguri de zahăr;
  • 4 linguri de sare pentru murături;
  • 1 lingură de piper boabe;
  • 5-6 foi de dafin;
  • 300 ml de oțet de 9%;
  • 2 borcănele de muștar, de 270 gr borcănelul;
  • 300 ml de apă;
  • 250 ml ulei;
  • 800 gr pastă de tomate.

Mod de preparare:

  1. Se spală foarte bine gogoșarii, se lasă la uscat și se curăță de cotoare, semințe și nervuri. Se vor alege doar gogoșarii în stare bună pentru conservat și se vor tăia după preferințe.
  2. Se pregătește sosul. Într-o oală suficient de încăpătoare încât să intre în ea și gogoșarii, care se vor adăuga ulterior, se pun restul ingredientelor, în afară de sare, și se amestecă bine.
  3. Se pune oala pe foc și se lasă la fiert cca. 8-10 minute, până ce zahărul se topește complet, iar ingredientele, care la început par că nu vor să se combine deloc, se „împrietenesc“ și rezultă un sos lucios, cu o consistență plăcută. Acum se adaugă sarea și se aduce la clocot, amestecând cu o lingură de lemn până când se dizolvă.
  4. Se adaugă în oală gogoșarii tăiați, toți deodată. Se amestecă de câteva ori în aceștia și, deși sosul pare să fie insuficient, se acoperă oala cu un capac și se lasă la fier pentru alte 8-10 minute.
  5. După cca. 10 minute vei observa că gogoșarii au scăzut, iar sosul îi îmbracă frumos, fiind gata pentru a fi puși în borcane. Gogoșarii nu trebuie să fie prea moi, terciuiți, motiv pentru care este indicat să-i testezi după primele 5-6 minute, ca să nu fiarbă prea tare.
  6. Borcanele sterilizate se așează pe o tavă metalică și se distribuie în ele cât încă sunt fierbinți, presându-i ușor cu dosul lingurii.
  7. Pe măsură ce se pune câte un strat de gogoșari, se adaugă și sosul de muștar, până când se umplu borcanele, iar gogoșarii sunt frumos acoperiți de sos.
  8. Se înfiletează capacele strâns și, imediat, se întorc borcanele cu susul în jos ca să se creeze vacuum. După 5-6 minute, se întorc borcanele în poziția normală și se așează, de preferat, într-un colț căptușit cu materiale textile în mai multe straturi, învelindu-se bine cu pături, pentru a se păstra temperatura ridicată cât mai mult timp.