Home » Știri » Știri sociale » Încă o zi liberă de la stat, în 2022. Fiecare angajator e obligat să o acorde

Încă o zi liberă de la stat, în 2022. Fiecare angajator e obligat să o acorde

Cojocaru Cristian / 17.02.2022, 15:10
Încă o zi liberă de la stat, în 2022. Fiecare angajator e obligat să o acorde

În decursul acestui an va avea loc recensământul populației și al locuințelor. Acest lucru atrage de la sine încă o zi liberă de la stat, astfel că angajatorii sunt obligați să acorde această zi. Alfă ce salariați pot beneficia de această zi liberă și care sunt condițiile de acordare, potrivit legislației în vigoare.

O nouă zi liberă de la stat în anul 2022

Salariații care se vor autorecenza în mediul online cu privire la recensământul populației și al locuințelor vor putea beneficia de o zi liberă de la stat în anul 2022. Potrivit OUG 19/2020, salariații „care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecție a acestei metode”.

În același act normativ este specificată și „obligația angajatorului de a o acorda, iar în aceste condiții putem lua în discuție cel mult opțiunea salariatului de a solicita acordarea dreptului, nu și posibilitatea ca angajatorul să refuze o astfel de solicitare”. În lege este prevăzut faptul că angajatorii persoanelor care fac dovada autorecenzării au obligația de a le acorda acestora o zi liberă plătită la o dată stabilită de comun aacord. De asemenea, ziua respectivă trebuie acordată în maximum 12 luni de la data realizării procesului.

Totodată, dacă nu există o solicitare sau o confirmare din partea angajatului, angajatorul nu este obligat să îi acorde acestuia ziua liberă conform OUG 19/2020. De asemenea, nici angajatorul nu poate refuza acordarea acestei zile libere până în momentul în care s-ar împlini termenul de prescripție. Cu toate acestea, legea nu prevede o sancțiune a angajatorului în cazul unui refuz direct sau indirect.

Așadar, angajatorul trebuie să inițieze discuția cu privire la stabilirea datei exacte în momentul în care salariatul i-a solicitat acestuia ziua liberă. În cazul în care cele două părți nu vor ajunge la un consens, atunci angajatorul ar putea fi reclamat la Inspecția Muncii. În acest caz, se poate ajunge la un conflict individual de muncă, nefiinc exclusă sesizarea instanței competente pentru soluționarea cazului.

zi liberă stat
Stabilirea datei se face de comun acord intre angajator si salariat

Dreptul salariatului și obligația angajatorului

Legea 62/2011 cu privire la dialogul social și conflictul de muncă are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea obligațiilor care decurg din contractul individual sau colectiv de muncă, ori din acordurile colectie de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, dar și din legi sau alte acte normatice.

Și în acest caz, poate interveni un conflict de muncă deoarece salariatul are un drept, iar angajatorul nu își îndeplinește una dintre obligațiile contractuale. Oricare dintre părțile implicate poate declanșa conflictul de muncă, astfel că pe deoparte angajatorul poate încerca să impună o zi anume în care angajatul să se autorecenzeze, iar pe de altă parte salariatul dorește acordarea acelei zile libere într-o zi în care angajatorul nu i-o poate acorda.

Cu toate acestea, în cazul angajatului vorbim despre un drept, iar în cazul angajatorului despre o obligație, astfel că refuzul salariatului reprezintă, de fapt, încălcarea legii. În concluzie, acordarea zilei libere și stabilirea cu exactitate a datei va ține în totalitate de voința ambelor părți, iar în cazul în care conflictul de muncă va ajunge în instanță, atunci sarcina probei ca reveni angajatorului, având obligația de a justifica refuzul acordării dreptului. Recensământul a început însă într-o etapă tehnică, astfel că autorecenzarea online va putea fi efectuată începând cu data de 14 martie 2022, dată la care salariații pot solicita ziua liberă în acest sens, potrivit avocatnet.ro.