Vești excelente pentru milioane de pensionari din România! Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a anunțat că în urma recalculării pensiilor, veniturile unora dintre seniorii din mediul rural vor crește semnificativ, în unele cazuri chiar se vor dubla.
Oficialul a subliniat că toate pensiile sunt acoperite integral din bugetul de stat, fără întârzieri sau reduceri. „Avem bani pentru plata tuturor pensiilor, nu a fost și nu va fi nicio întârziere. Prin legea bugetului asigurărilor sociale pe 2025, toate aceste creșteri au fost previzionate”, a declarat Daniel Baciu, într-un interviu acordat la Realitatea Plus.
Citeşte şi: Recalcularea pensiilor, aproape de final, cu opt luni întârziere. Banii vor fi plătiţi retroactiv
Recalculările vizează în special pensionarii care au lucrat în agricultură, în fostele CAP-uri. În cazul unui fost lucrător agricol, pensia va crește cu aproximativ 1.000 de lei. „Este aproape o dublare a pensiei. În funcție de anii lucrați în sistemul agricol, vorbim de puncte de stabilitate prevăzute de noua lege a pensiilor, astfel încât și aici sunt creșteri substanțiale”, a explicat Daniel Baciu.
Şeful Casei Naţionale de pensii Publice a infirmat zvonurile legate de eventuale probleme financiare în plata pensiilor: „Nu a existat niciodată problema să nu avem fonduri pentru pensii. N-am întârziat nici măcar o zi. Toate pensiile se plătesc integral, la timp!”.
Citeşte şi: Fondul de pensii, în pericol de colaps! Românii ar putea pierde până la 1.000 de lei la pensie!
În privința vârstei de pensionare, Daniel Baciu a fost clar. „Nu se pune problema creșterii vârstei de pensionare. Vârsta standard rămâne 65 de ani pentru bărbați. Femeile vor atinge această vârstă până în 2030, conform graficului eșalonat. În prezent, speranța de viață în România nu justifică o creștere a vârstei de pensionare, cum se întâmplă în alte state europene. Până în 2030, vârsta rămâne aceeași și nu avem nicio premisă pentru modificări”, a mai precizat Daniel Baciu.