Cu doar două săptămâni înainte de începerea școlii, părinții privesc cu îngrijorare către rafturile pline cu rechizite. În acest an, prețurile au crescut cu până la 30%, iar cheltuielile pentru un nou început de an școlar sunt considerabil mai mari decât în trecut. Ghiozdanele, caietele, uniformele și încălțămintea cântăresc greu în bugetul familiilor, transmite Antena 3.
Pentru elevii din clasele primare (0–4), costurile variază între 300 și 500 de lei doar pentru rechizite, în funcție de calitatea produselor alese. Doar un ghiozdan poate ajunge la 400 de lei. La acestea se adaugă hainele și încălțămintea, care pot costa între 400 și 800 de lei.
În ciclul gimnazial (clasele 5–8), sumele cresc și mai mult: rechizitele se situează între 500 și 700 de lei, iar îmbrăcămintea necesară poate ajunge la 800–1.000 de lei.
La liceu, bugetul necesar este chiar mai mare, cu aproximativ 100–200 de lei în plus față de gimnaziu, atât pentru rechizite, cât și pentru haine.
Citeşte şi: Studenţii ameninţă cu boicotarea anului universitar. Ministrul Educaţiei: „Să îşi caute un job part-time”
Un studiu realizat de organizația „Salvați Copiii” în 2024 arată că, pe parcursul unui an școlar întreg, părinții ajung să cheltuiască sume considerabile:
aproximativ 6.800 de lei pentru ciclul primar,
peste 10.700 de lei pentru gimnaziu
și în jur de 12.100 de lei pentru liceu.
În concluzie, începutul anului școlar 2025–2026 aduce costuri record pentru familii, iar părinții resimt tot mai mult presiunea financiară, mai ales atunci când au de echipat doi sau chiar mai mulți copii.