Oana Gheorghiu a vorbit deschis, duminică, la B1 TV, despre stadiul reformei companiilor de stat, admițând că procesul este unul de durată și că practicile vechi nu pot fi eliminate peste noapte.
Vicepremierul ROmâniei a recunoscut că discursul despre reformă a devenit obositor pentru cetățeni, în condițiile în care este reluat de mai bine de trei decenii. Totuși, ea a subliniat că, de această dată, autoritățile aplică un model deja testat cu succes în alte state.
„Știu că oamenii s-au săturat să audă că facem reformă, pentru că asta auzim cu toții de 30 de ani, dar ce e diferit acum e că urmăm un model care a dat rezultate și în alte țări. Nu inventăm roata, nu mai improvizăm, ci facem proceduri, reguli, avem legislație care ne permite asta”, a declarat Oana Gheorghiu.
Vicepremierul a explicat că reforma este parte a procesului de aderare a României la OCDE, iar modelele aplicate sunt inspirate din state precum Polonia, Estonia sau Letonia, care au trecut prin tranziții similare după perioada comunistă.
„Suntem în acest proces de aderare la OCDE și avem un model care a funcționat în țări ca Polonia, Estonia, Letonia, toate țările care sunt ca noi, venite din fostul bloc comunist cu niște sechele cu care am continuat să mergem în acești zeci de ani. Eu sunt optimistă, dar trebuie să fim conștienți că o reformă nu se face peste noapte, nu se face cu zgomot, nu se face cu miracole, cu lucruri pe care să le vedem într-o lună”, a adăugat aceasta.
Citeşte şi: Ilie Bolojan, pus la zid de Traian Băsescu. Ce măsuri financiare ar fi fost corecte: „Aici trebuia operat!”
Referindu-se la AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice), Oana Gheorghiu a precizat că, în ciuda controverselor de la momentul înființării, instituția funcționează acum într-un cadru corect.
„În acest moment, cred că lucrurile sunt în regulă. Conducerea a fost selectată printr-un proces corect”, a spus vicepremierul, menționând că șefa agenției, Anișoara Ulcelușe, are experiență profesională la nivelul Comisiei Europene. De asemenea, și vicepreședinții AMEPIP au fost desemnați în urma unor proceduri de selecție conforme, a completat aceasta.
Vicepremierul a admis că în consiliile de administrație ale companiilor de stat există în continuare persoane numite pe criterii politice, explicând însă că acestea nu pot fi eliminate arbitrar.
„Cu siguranță, încă sunt oameni în consiliile de administrație numiți în acest fel (politic), că așa a funcționat România până acum. Nu vă ascund că aceștia n-o să dispară peste noapte, că unii sunt cu mandate în curs, legale, care nu pot fi dați afară doar pentru că dorește cineva. Trebuie respectată legea”, a mai explicat Oana Gheorghiu, care a amintit că legislația a fost modificată, iar numărul membrilor din consiliile de administrație a fost redus la trei sau maximum cinci, în funcție de dimensiunea companiei.
Potrivit vicepremierului, influența politică asupra numirilor va fi limitată drastic.
„Partidele nu vor mai avea nicio influență în numire. Teoretic, nici până acum nu aveau, miniștrii aveau. Diferit e că acum majoritatea trebuie selectată independent. Un singur reprezentant în CA, unde sunt trei membri, e desemnat de minister, că ministerul e reprezentantul acționarului. Legea impune ca și acest om să îndeplinească niște criterii clare și să treacă printr-un proces de selecție măcar la nivel de criterii. E o schimbare de paradigmă și miniștrii trebuie să se obișnuiască, la fel funcționarii și companiile. Noi lucrăm acum, cu echipa de la Guvern, la un ghid pentru miniștri și ministere, a mai explicat vicepremierul.
Oana Gheorghiu a mai precizat că se lucrează la un ghid dedicat miniștrilor și ministerelor, pentru a clarifica limitele implicării acestora în activitatea companiilor de stat: „Miniștrii și ministerele nu au voie să se implice în activitatea companiei de zi cu zi, singurul loc în care ministrul își exercită un rol e în AGA, în Adunarea Generală, care e odată pe an sau în cazuri excepționale”.
În final, aceasta a menționat că indemnizațiile membrilor din consiliile de administrație sunt reglementate prin lege, făcând parte din același proces de standardizare și transparență.