Home » Știri » Știri sociale » Un polițist aflat în afara programului a scos dintr-o casă care ardea o bătrână inconștientă

Un polițist aflat în afara programului a scos dintr-o casă care ardea o bătrână inconștientă

Radu Mateiaș / 10.04.2026, 10:00
Un polițist aflat în afara programului a scos dintr-o casă care ardea o bătrână inconștientă

Un polițist din Dâmbovița, aflat în afara programului de lucru, a intervenit joi pentru a salva o femeie în vârstă dintr-o locuință cuprinsă de flăcări, în localitatea Fusea, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.

„În această perioadă cu o puternică semnificație spirituală, în Săptămâna Mare, când faptele bune capătă o valoare aparte, colegul nostru, agent șef principal de poliție Ursu Dumitru, din cadrul Poliției Orașului Titu, a demonstrat că devotamentul față de semeni nu ține cont de program. În dimineața zilei de astăzi, 9 aprilie a.c., în jurul orei 8:00, aflat în timpul liber, a observat un incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Fusea. Fără să ezite și fără să țină cont de pericol, a pătruns în casa cuprinsă de flăcări. În interior, a găsit o femeie, în vârstă de 84 de ani, inconștientă”, precizează IPJ Dâmbovița.

Citește și: Președintele Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea șefilor marilor parchete

Agentul a reușit să o scoată pe femeie din locuința incendiată și i-a acordat primul ajutor, rămânând alături de aceasta până la sosirea echipajelor medicale.

„Gestul colegului nostru este un exemplu de curaj, responsabilitate și umanitate, valori care definesc profesia de polițist, dincolo de atribuțiile de serviciu. Îl felicităm pentru omenia și devotamentul de care a dat dovadă. Pentru că, dincolo de uniformă, a ales să fie, înainte de toate, om”, mai transmite IPJ Dâmbovița.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128