Home » Știri » Traian Băsescu face lămuriri în cazul deciziei de a demisiona de la șefia PMP

Traian Băsescu face lămuriri în cazul deciziei de a demisiona de la șefia PMP

Sebastian Rotaru / 01.02.2017, 16:36
Traian Băsescu face lămuriri în cazul deciziei de a demisiona de la șefia PMP

Liderul PMP, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, că postarea sa de pe Facebook prin care își anunța demisia a fost interpretată grești, iar el nu va demisiona de la șefia acestuia.

Traian Băsescu a spus că este vorba doar despre o „predare graduală” a ştafetei către o altă „generaţie”, lucru care se va întâmpla la Congresul PMP din septembrie, scrie News.ro.

„Am înţeles că unii jurnalişti mi-au anunţat demisia. (…) Vorbesc de o predare graduală a atribuţiunilor şi de pregătire a partidului pentru alegerile din 2019 şi 2020. Eu mi-am informat preşedinţii executivi încă de acum o lună (…) că la începerea sesiunii parlamentare vom începe un proces de tranziţie”, a spus Traian Băsescu.

Triana Băsescu a spus că acest proces de tranziţie presupune analiza alegerilor, decizii de înlocuire în conducerea organizaţiilor cu rezultate slabe, alegeri în teritoriu şi, în final, congres.

Băsescu a mai precizat că un congres al PMP ar putea avea loc în luna septembrie și a dat de înțeles că nu va mai candida pentru șefia partidului și nici nu va mai dori să ocupe vreo funcție publică.

„Bănuiesc că nu mă mai vede nimeni candidând prin 2019 la parlamentare şi în 2020 la Parlamentul României”, a spus Băsescu.

Traian Băsescu a anunțat, pe Facebook că intenţionează să părăsească funcţia de preşedinte al PMP şi că va declanşa procedurile de ”predare a ştafetei”. Băsescu a spus că și-a „atins obiectivul politic”, iar misiunea lui la șefia PMP s-a încheiat.

”Sincer cred că mi-am atins obiectivul politic de a crea un partid nou şi mi-am încheiat şi misiunea politică în fruntea Partidului Mişcarea Populară. În 2014 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul European. La legislativele din 2016 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul României”, a scris Traian Băsescu.

Traian Băsescu a spus că va renunţa la funcția de lider a partidului, iar procedura de desemnare a unui nou preşedinte al PMP va fi declanşată imediat.

”Există o osatură sănătoasă a partidului, pe care o nouă generaţie de politicieni să poate să construiască un partid puternic. Eu consider că de azi, începând cu reluarea lucrărilor Parlamentului, mi-am încheiat mandatul în funcţia de preşedinte al PMP şi voi declanşa imediat procedurile de predare a ştafetei către cei care trebuie să preia responsabilitatea evoluţiei partidului. Să avem zile bune”, a spus Traian Băsescu.