Cele mai tari trucuri pe iPhone pe care nu le folosești, dar ar trebui

Când vorbim de trucuri pe iPhone, lista este una foarte stufoasă și multe dintre ele le-am detaliat în trecut. Mai există însă câteva picanterii ce nu trebuie neglijate.

Cu cât petreci mai mult timp cu un iDevice în fața ochilor, cu atât ești mai priceput în a interacționa cu el. Prin natura lor, gadgeturile Apple sunt destul de prietenoase. Asta nu înseamnă însă că doar prin exercițiu le descoperi toate secretele. Întotdeauna vor exista câteva particularități surprinzător de utile și incredibil de discrete. Pornind de la această premisă, am creat această listă cu cele mai utile trucuri pe iPhone.  Pe unele s-ar putea să le șii, dar este aproape imposibil să nu afli ceva nou.

  1. Ca să vezi versiunea de desktop a unui site care se încarcă implicit în varianta de mobil în Safari, trebuie să apeși pe butonul de ,,partajare” din centru jos. Fă un swipe de la dreapta la stânga pe primul rând de opțiuni și alege Versiune Desktop.
  2. Pentru a căuta un cuvânt sau grup de cuvinte într-o pagină web în Safari, fă un tap în bara de adresă. Tastează cuvintele dorite ca și cum ai scrie o adresă web și, în loc să apeși pe Enter, trage cu degetul de jos în sus pe sugestii până ajungi la secțiunea ,,În această pagină”. Alege acea variantă și imediat vei putea vedea instanțele în care termenul sau termenii căutați de tine se regăsesc în pagina încărcată în prealabil.
  3. Dacă te-ai dus foarte mult în jos pe o pagină web sau în News Feed-ul din Facebook, fă un singur tap pe ceas în centrul ramei superioare de la iPhone. Imediat vei ajunge la capătul de sus al site-ului afișat. Astfel, nu vei mai fi nevoit să dai scroll în sus cinci minute. În plus, trucul nu funcționează doar online, ci și la notițe sau în editoare de documente.
  4. Tot din meniul de partajare din Safari, definit cu o săgeată orientată în sus dintr-un pătrat, poți fixa pe ecranul principal o scurtătură către o adresă web. Este suficient să alegi adăugați la ecranul principal și, eventual, să particularizezi numele cu care vrei să apară înainte să apeși pe Ok.

Vezi lista completă cu cele mai utile trucuri pe iPhone, AICI

Comments are closed.