Home » Când, unde, cum » Cât costă chiria într-un mall din București și ce în condiții se acordă de fapt spațiile comerciale

Cât costă chiria într-un mall din București și ce în condiții se acordă de fapt spațiile comerciale

Alexandru Cazacu / 30.09.2021, 09:59
Cât costă chiria într-un mall din București și ce în condiții se acordă de fapt spațiile comerciale

În Capitală există aproximativ 20 de centre comerciale importante, iar muți dintre cei care dețin magazine își doresc cu siguranță să își mute afacerea într-un astfel de centru. Hai să vedem cât costă chiria într-un mall din București și ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor să închirieze un spațiu.

Cât costă chiria într-un mall din București

În ultima vreme, oamenii și-au schimbat preferințele în ceea ce privește cumpărăturile. Mai exact, toată lumea își dorește să aibă la dispoziție cât mai multe magazine în același loc, așadar, mulți dintre comercianți caută să închirieze un spațiu în mall-urile din Capitală care, după cum vă spuneam, sunt destul de multe. Ei bine, în interiorul centrelor comerciale importante din București sunt foarte multe magazine în care clienții pot găsi aproape tot ce își doresc.

Cel mai probabil, acesta este și motivul pentru care spațiile din centrele comerciale sunt la mare căutare. Ei bine, trebuie să menționăm că acestea se dau spre închiriere în funcție de anumite criterii. Potrivit impact.ro, prețul pentru un astfel de spațiu comercial poate varia de la un mall la altul și în funcție de orașul în care este situat. Cu toate acestea, se pare că în București diferențele nu sunt chiar foarte mari, metrul pătrat ajungând cam la aceleași valori.

Spațiile comerciale din mall-urile din Capitală pot ajunge să fie închiriate chiar și cu 80 de euro pe metru pătrat

Reprezentanții AFI Cotroceni, unul dintre cele mai importante centre comerciale din România, au explicat pentru sursa citată la cât ajunge un metru pătrat în acest mall, dar ce condiții trebuie să îndeplinească o firmă pentru a-și putea desfășura activitatea aici.

”Prețul chiriei variază între 35 și 80 de euro pe metrul pătrat, iar brand-ul trebuie să aibă notorietate, iar compania să aibă experiență în business, au spus reprezentanții AFI Cotroceni, potrivit impact.ro.

În concluzie, prețul pe metru pătrat poate varia în funcție de locul unde este amplasat spațiul comercial în interiorul mall-ului. După cum am menționat anterior, în București, prețurile nu diferă foarte mult. Cu toate acestea, firmele care vor să își desfășoare activitatea în mall trebuie să fie cunoscute.

Cât costă chiria într-un centru comercial din București
La cât ajunge chiria într-un mall din București

Chiar și spațiile comerciale scoase spre închiriere în zonele mai circulate din Capitală sunt destul de costisitoare. Mai precis, în apropierea Parcului Cișmigiu, o suprafață comercială de 50 de metri pătrați se închiriază cu aproximativ 30 de euro / mp. Într-un alt centru comercial mare din București, pentru un spațiu comercial de doar 7 metri pătrați se cer 259 de euro pe lună.

Accesul în zona de food-court din mall-uri se face doar pe baza certificatului Covid

În urmă cu aproximativ o săptămână, Raed Arafat a precizat că cei care doresc să intre în zonele de food-court din interiorul centrelor comerciale trebuie să prezinte un certificat Covid. Șeful DSU făcea referire la mall-urile din localitățile intrate în scenariul roșu.

”Am fost întrebați ce se întâmplă cu zonele din mall unde se servește masa. Astfel, hotărârea de ieri prevede că zonele respective vor trebui delimitate, nu înseamnă că se construiește un perete sau așa ceva, dar se delimitează intrarea în zona respectivă, se intră printr-un anumit loc, în care se prezintă certificatul verde. Intrarea la food-court, cum se spune, sau la restaurantele din interiorul mall-urilor se va face tot cu certificatul verde. Se aplică aceeași regulă”, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.