Vești bune pentru consumatorii de energie electrică din România. Încheierea contractelor la energia electrică se va face mai ușor, clienții ne mai fiind obligați să prezinte un document de proprietate. Află mai departe de ce este nevoie pentru încheierea unui astfel de contract.
Mai exact, conform unui ordin al ANRE, oficializat săptămâna trecută, procedura de încheiere a contractelor la energia electrică a fost simplificată. Așadar de la 1 iulie, consumatorii nu mai sunt obligați să prezinte actul de proprietate a spațiului.
Pe de altă parte, clienții finali care doresc să încheie un contract de furnizare a energiei electrice, trebuie să dea o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că au dreptul să folosească spațiul respectiv. Măsura vine în condițiile în care, anul trecut, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a stabilit că actul de proprietate nu mai e necesar în cazul racordării la rețeaua de electricitate a unei locuințe noi.
Ordinul ANRE nr. 82/2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali a fost publicat joi în Monitorul Oficial nr. 651. Așadar, începând de luna aceasta, încheierea unui contract pentru furnizarea de energie electrică se face în baza următoarelor:
Ulterior dacă este cazul, declarația va putea fi actualizată, atât prin mijloace de comunicare la distanță, cât și prin acord tacit, se arată în comunicatul ANRE.
În plus, devine obligatorie convenția de consum încheiată de către furnizor cu clientul final, iar începând de la 1 ianuarie 2022, datele de consum înscrise în aceasta vor fi utilizate și pentru facturarea serviciilor de distribuție în cazul în care nu este citit/autocitit indexul echipamentului de măsurare. Așadar, potrivit comunicatului, datele de consum transmise furnizorului de către operatorul de distribuție se stabilesc, după caz, pe baza:
Este important să menționăm că operatorii de distribuție au obligația de a asigura accesul gratuit fiecărui client final și al furnizorului acestuia la informațiile din baza de date, pentru ca fiecare client să își poată accesa propriul istoric de consum. Pentru acest lucru, operatorii trebuie să publice datele până la 1 noiembrie.