Home » Sport » UTA Arad – Botoșani: Duel direct pentru play-off

UTA Arad – Botoșani: Duel direct pentru play-off

Redactia Redactia / 14.02.2026, 10:21
UTA Arad – Botoșani: Duel direct pentru play-off

UTA Arad – Botoșani, partida din etapa a 27-a a campionatului României, este programată duminică, 15 februarie 2025, de la ora 14:00, pe Stadionul Francisc Neuman. Confruntarea va fi transmisă în direct de Digi Sport și Prima Sport.

Cele două formații, implicate în lupta pentru un loc în play-off, se întâlnesc într-un duel care se anunță echilibrat și atractiv, unul dintre cele mai interesante ale rundei a 27-a din SuperLiga.

UTA ocupă poziția a 9-a, cu 38 de puncte, la patru lungimi de Top 6. Arădenii vin după două victorii și trei înfrângeri în ultimele cinci etape, iar în runda precedentă au cedat în deplasare, 0-2, în fața celor de la FK Csikszereda Miercurea Ciuc.

În aceeași perioadă, echipa pregătită de Adrian Mihalcea a evoluat în Cupa României, unde a pierdut cu 0-1, în deplasare, contra formației Gloria Bistrița, rezultat care a însemnat eliminarea din competiție înaintea sferturilor de finală.

Pe teren propriu, UTA a înregistrat în acest sezon cinci victorii, patru remize și patru înfrângeri. Principalul marcator al arădenilor este Valentin Costache, cu opt goluri în SuperLiga.

De partea cealaltă, Botoșani se află pe locul 5, cu 42 de puncte, la doar unul peste linia play-off-ului. Moldovenii traversează o perioadă oscilantă, cu o victorie, un egal și trei înfrângeri în ultimele cinci etape, însă în runda trecută s-au impus categoric, 3-0 pe teren propriu, în fața celor de la Metaloglobus București.

În Cupa României, echipa antrenată de Leo Grozavu a câștigat cu 3-2 în deplasare împotriva celor de la Concordia Chiajna, dar nu a reușit să obțină calificarea în sferturile competiției.

În meciurile disputate în deplasare în actuala ediție de campionat, Botoșani a înregistrat patru victorii, patru remize și cinci înfrângeri. Golgheterul echipei în SuperLiga este Sebastian Mailat, cu opt reușite.

În partida tur, disputată pe 6 octombrie 2025, Botoșani s-a impus pe teren propriu cu 2-1 în fața celor de la UTA Arad, prin golurile marcate de Mitrov (4, penalty) și Mailat (73), în timp ce Valentin Costache a punctat pentru arădeni în minutul 11.

Superbet oferă cota 1.48 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul UTA Arad – Botoșani.

Articol susţinut de: Superbet.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128