Home » Auto » Ce este planetara auto, cum funcționează și când trebuie înlocuită

Ce este planetara auto, cum funcționează și când trebuie înlocuită

Voicu Costin / 20.01.2022, 12:12
Ce este planetara auto, cum funcționează și când trebuie înlocuită

Planetara este o piesă foarte importantă pentru mașină, de aceea trebuie verificată constant, nu doar atunci când se strică. Înainte, doar autoturismele cu tracțiune pe puntea din față aveau această componentă, însă, s-au introdus inclusiv pe mașinile cu tracțiune pe puntea spate. Ce este planetara auto și la ce ne ajută?

Ce este planetara

Planetarele sunt parte componentă din sistemul de transmisie al mașinii, alături de ambreiaje, cutii de viteză  și sunt foarte importante pentru siguranța în trafic, ajutând la deplasarea mașinilor, precum și la direcția acestora în viraje.

Planetara face parte din sistemul de transmisie al unei mașini și are rolul de a transmite, de la motor către roți, forță și energia cinetică.

Este compusă din:

  • cap planetară – situat pe cele două capete, atât spre cutia de viteze, cât și spre roată. Are la bază un sistem cu 3 rulmenți, care asigură continuarea mișcării la viraje. Întreg sistemul este acoperit cu un burduf, planetara din cauciuc, iar în interior se află vaselina planetară, ce asigura lubrifierea permanentă a rulmenților;
  • arbore planetar (ax) – este fix, poate fi din fier plin sau gol pe dinăuntru.

Practic, planetara este sub formă unui ax cardanic, ce prezintă două articulații pe capete ajută roțile să se miște să treacă peste obstacole și denivelări şi să reacționeze la întoarcerile din volan.

Planetara auto
Planetara auto

Cum funcționează o planetară

La mașinile cu tracțiune față, planetarele ies direct din cutia de viteze și sunt cuplate direct la roți. Planetarele la mașinile cu tracțiune față permit o mișcare mai amplă între ax și cele două capete de planetară pentru a permite roților să bracheze în curbe.

În schimb, în cazul automobilelor cu tracțiune pe puntea spate, din cutia de viteze iese cardanul care ajunge în diferențial. Din acesta ies mai apoi planetarele, care transmit mișcarea de rotație către roțile din spate.

Trebuie să știi că articulațiile dintre ax și capete se fac prin intermediul unei piese cu trei rulmenți, care permite continuarea rotației chiar dacă virezi. Articulația este acoperită cu un burduf din cauciuc în interiorul căruia există vaselină pentru a asigura o permanentă lubrifiere a rulmenților.

Care sunt simptomele unei planetare defecte

În mod normal, planetarele mașinii nu ar trebui să se defecteze prea ușor, acestea nefiind piese consumabile, precum sunt altele. Însă, acest lucru ține de stilul de a conduce al șoferului, dar și de atenția pe care acesta o acordă îngrijirii și întreținerii mașinii sale. Cele mai vizate sunt autovehiculele ce au tracțiune față, întrucât, la executarea unui viraj, se pune destul de mare presiune și forță pe articulația unei planetare, acesta fiind unul dintre motivele principale ale uzării și defectării acestei componente.

La fel de bine, se poate întâmpla ca în cazul burdufului să se acumuleze praf și alte impurități sau să se piardă vaselină din interiorul acestuia, ce are rol de a acționa componentele și de a asigura bună funcționare a planetarelor. Aceste lucruri se întâmplă atunci când această componentă a planetarei (burduful) este deteriorată sau prezintă urme de uzură.

Acționarea incorectă a ambreiajului poate fi o altă cauza pentru care planetarele se pot uza sau defecta. Mulți dintre șoferi, fie ei și experimentați, eliberează mult prea brusc pedala de ambreiaj atunci când maneta de viteze se află deja într-o treaptă de viteză (de obicei superioară). Acest comportament, nu doar că duce la slăbirea pedalei de ambreiaj și uzarea întregului sistem al ambreiajului, poate avea consecințe destul de grave și asupra planetarelor, mai ales dacă acest lucru se întâmplă frecvent.