În data de 24 ianuarie 1859 avea loc Mica Unire. Așadar, Unirea Principatelor Române atunci când Alexandru Ioan Cuza era la conducere a reprezentat un prim-pas important în ceea ce este astăzi, România. Află detalii despre evenimentele de acum 163 de ani și ce s-a înfăptuit la acea vreme.
Procesul de unire al Principatelor a început în anul 1848 și avea la bază apropierea culturală și economică dintre cele două țări . Uniunea vamală era realizată între Moldova și Țara Românească în anul 1848, atunci când la conducere se aflau Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În data de 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al Moldovei, fiind reprezentant al „Paridei Naționale”. În timpul unei ședințe secrete a Adunării, Vasile Boerescu propunea în data de 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, propunerea fiind acceptată în unanimitate.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Mai târziu, în anul 1862, cele două țări erau unificate de către Alexandru Ioan Cuza, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere din anul 1866, această unire a fost consolidată, iar la tron venea princepele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Principatele Unite se numeau acum oficial România, prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866. Mai târziu, în anul 1918 avea loc Marea Unire a Transilvaniei cu România, rezultând actualul stat.
Cu toate că Alexandru Ioan Cuza a avut o domnie de doar 7 ani, această perioadă a fost una de maximă importanță în dezvoltarea României moderne. Atunci au avut loc recunoaștere Unirii depline, crearea primului Parlament unic al țării precum și al primului Guvern unitar datorită reformelor sale, dintr care și adoptarea primei Constituții, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară și a învățământului.
Misiunea domnitorului era una dificilă, însă pe care poporul a putut să o înțeleagă. Dintre priorități a făcut parte și sincronizarea economiilor celor două țări atât cât însemna la acea vreme deoarece comerțul era, de fapt, negustorie, iar industria era încă în faza incipientă. Atât reforma agrară cât și secularizarea averilor mănăstirești, fiind confiscate de stat pentru a deveni o putere mai mare, sunt măsuri care au reprezentat un impact major.
Cu toate acestea, reforma agrară adoptată în anul 1962 nu a reprezentat o revoluție, având în vedere că cei aflați la putere au dorit să își păstreze cât mai multe beneficii. Mijlocul secolului al XIX-lea arăta o imagine a României mai aproape de Evul Mediu decât de modernizarea despre care se vorbea, fiind necesare legi și instituții care să permită României să avanseze.
Ulterior, și-au făcut apariția legile cu privire la reorganizarea administrativă, cele pentru construcția căilor ferate, dar și norme caer stimulau formarea unei organizații de experți în mai multe domenii economice. Economiștii realizau importanța investițiilor pentru economie, iar partea bună consta în faptul că la acea vreme, exista deja un capital intern care provenea din exportul produselor agricole.
Cu toate că acesta era insuficient, politicienii acelor vremuri au înțeles și importanța capitalului extern. În 1865 se semna concesiunea pentru construcția căilor ferate care urma să unească București de Dunăre și Giurgiu. În ceea ce privește infrastructura rutieră, o importanță deosebită consta în contractarea construirii a 19 poduri metalice.
Dup ce Unirea a avut loc, modernizarea țării a început să aibă loc. Așadar, în anul 1861 a avut loc o reformă fiscală care instituia un impozit bărbaților majori, impozit care a fost dublat de către un impozit funciar. O contribuție pentru drumuri a fost introdusă, lucru care arăt că se dorea dezvoltarea infrastructurii țării. În concluzie, un prim-pas important în a da naștere statului național unitar român a avut loc în data de 24 ianuarie 1859, atunci când a avut loc Mica Unire, iar în anul 1918, la Alba Iulia, a avut loc Marea Unire.