Home » Când, unde, cum » Bancnota 500 de lei. Care este povestea clădirii de pe cea mai mare bancnotă din România

Bancnota 500 de lei. Care este povestea clădirii de pe cea mai mare bancnotă din România

Cojocaru Cristian / 13.12.2021, 10:51
Bancnota 500 de lei. Care este povestea clădirii de pe cea mai mare bancnotă din România

Bancnota de 500 de lei este cea mai mare bancnotă aflată în uz în România atât din punct de vedere al dimensiunilor cât și a valorii nominale a acesteia. Având culoarea predominantă gri, bancnota prezintă pe față chipul lui Mihai Eminescu, iar pe spate sunt prezente o pagină din ziarul Timpul, un tei, precum și Biblioteca din Iași.

Povestea clădirii de pe bancnota de 500 de lei

Cu siguranță ai observat impozanta construcție care a fost aleasă în trecut de oficiali pentru a apărea pe bancnota de 500 de lei. Această clădire are o impresionantă istorie și totodată și o legătură cu Mihai Eminescu, aflat pe fața bancnotei respective. Clădirea în cauză reprezintă în prezent Biblioteca Centrală Universitară din Iași, reprezentând totodată și cea mai veche bibliotecă universitară din România.

Clădirea în cauză a fost ridicată între 1930 – 1934, iar stilul neoclasic este cel reprezentativ. La începuturile sale, aceasta adăpostea sediul Fundațiunii Universitare ”Regele Ferdinand I” precum și biblioteca acestea. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când regimul comunist a venit la putere, clădirea a fost destinată să adăpostească Biblioteca Universității.

În acest fel, cele două biblioteci au fost unite și astfel, în clădirea a luat naștere Biblioteca Centrală Universitară ”Mihai Eminescu”. Cel care a proiectat clădirea a fost arthitectul Constantin Iotzu, iar lucrările de construcție au fost supravegheate de către Emil Prager. Construcția deține o fațadă unde s-a folosit piatră masivă de Rusciuk, în timp ce la primul nivel, clădirea este dotată cu un balcon cu coloane.

bancnota 500 de lei
Biblioteca Centrala Universitara din Iasi a luat fiinta in anul 1860

Biblioteca urma să fie prevăzută cu patru grupuri statuare

Anterior, proiectul prevedea ca golurile aflate între coloanele fațadei sau cele aparente de la interior, să fie umplute cu statui. Astfel primul grup statuar ar fi fost format din Dragoș Vodă și Alexandru cel Bun fiind sculptat de Ioan Iordănescu, cel de-a doilea din Mihai Viteazul și Ferdinand sculptat de Mihai Onofrei, cel de-al treile din Vasile Lupu și Dimitrie Cantemir sculptat de Ion Jalea, iar cel de-a patrulea era format din Ștefan cel Mare și Carol I, sculptat de Ion Dimitriu-Bârlad și I.Iordănescu.

Din cauza anumitor îndoieli cu privire la rezistența clădirii, s-a decis ulterior ca toate cele patru grupuri statuare să fie amplasate în parcul aflat în vecinătatea clădirii, spre strada Păcurari. Actuala Bibliotecă Centrală Universitară din Iași reprezintă una dintre cele mai impozante astfel de biblioteci din țară.

Aceasta deține fonduri care anterior, au aparținut academiilor domnești, iar cea mai veche dintre acestea este Academia Vasiliană, din anul 1640. Începând cu anul 2015, această bibliotecă se află pe lista monumentelor istorice ale județului Iași, având un cod de clasificare IS-II-m-B-03964.

Biblioteca Centrală Universitară din Iași a luat ființă în anul 1860. De-a lungul timpului, aceasta a reușit să strângă peste 2.441.860 de unități bibliografice. În cadrul bibliotecii, cei pasionați pot regăsi atât manuscrise cât și cărți vechi foarte rare. Unele dintre ele sunt semnate de către autorii cunoscuți ai culturii românești. Dintre aceste personalități putem reaminti pe Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, dar și multe alte nume sonore.