Nici capul nu a fost dat uitării, atunci când oamenii, crezând că se exprimă mai ușor, au inventat o serie de expresii care nu au corespondență în vreo altă limbă oricât am căuta-o. De aici vine și ciudățenia unora dintre ele. Uitați-vă bine la titlu și încercați să găsiți sensul expresiei „om cu scaun la cap”. Ar fi inadmisibil să vă gândiți că o persoană, bărbat sau femeie, ar putea să aibă pe cap/lângă cap un scaun.
Fără îndoială, știți că scaunul este un obiect de mobilier din lemn ori metal a cărui importanță nu poate fi neglijată. Cum a ajuns să fie asociat capului omului și ce vrea să zică în final? Merge pe stradă, de exemplu, un individ cu scaunul, așa cum am spus, pe cap/lângă cap?
Pe vremuri „scaun” denumea un tribunal, o instanță deci, iar dacă i se alătură cuvântul „domnesc” trimiterea se face la „tronul domnesc”. Bine-cunoscutul dexonline.ro ne scoate la suprafață și expresia Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical), care este reședința papei/papalitatea.
De asemenea, cuvântul „scaun” desemna „sediu pentru autoritățile unor diviziuni teritorial-administrative”.
Ajungând la îmbinarea de cuvinte „cu scaun la cap”, tot Dex-ul ne explică faptul că se spune despre un om care judecă temeinic, care are putere de discernământ.
Plecând de la toate aceste aspecte, ținem să precizăm că în limba română sunt multe unități frazeologice/locuțiuni create de vorbitori când se exprimă, consacrate deja, distincte, stabile, înțepenite, ca să folosim un termen popular. De exemplu: „a da binețe” (a da bună ziua), „a da cu chirie” (a închiria).
Uneori, cuvintele care intră într-un compus își pierd individualitatea semantică și gramaticală, așa că numai formal putem aminti de mai multe cuvinte. În planul conținutului este vorba, de fapt, de un singur concept/semnificat, deoarece vorbitorii nu mai analizează fiecare component în parte, ci produsul lor finit, așa cum este cazul expresiei „om cu scaun la cap”.
Expresia de care ne ocupăm a venit să îmbogățească clasa locuțiunilor (părți de vorbire) și, implicit, lexicografia. Aceasta ar putea fi considerată expresie idiomatică, adică o îmbinare de cuvinte stabilă al cărei sens este determinat de întreaga expresie. Cum ar fi: „a se îmbăta cu apă rece” (a se înșela), “a duce de nas” (a înșela), „sărac lipit pământului” (foarte sărac). De cele mai multe ori, ele aparțin vorbirii populare.
Formată pe teritoriul românesc, expresia „om cu scaun la cap” este o formulă tradițională. Din punct de vedere gramatical, în mod cert este locuțiune adjectivală, deoarece funcționează ca echivalent al adjectivelor cuminte, chibzuit, așezat, înțelept.
În majoritatea cazurilor componentele se actualizează în contextul locuțiunii cu valoare semantică unică, excepțională, metaforică chiar. Cuvintele componente intră în relație numai cu anumite substantive cu care formează grupuri semantice stabile, (repetăm).
De exemplu: (inimă) de aur, (treabă) pusă la punct, (persoana) de față, (om, meșter) fără pereche, (om) dintr-o bucată, (om) lovit cu leuca, (om/femeie) cu scaun la cap.
În locuțiunea „cu scaun la cap”, substantivul „scaun” nu mai are sensul de obiect concret (piesă de mobilier), ci semnifică: judecată, minte, temeinic, înțelept.
Revenind, un „om cu scaun la cap” este un om cumpătat, așezat, înțelept etc.
Exemple edificatoare:
În speranța că sunteți oameni cu scaun la cap, reluați cititul, asigurându-vă că ați înțeles semnificația expresiei propuse spre analiză.
Succes!
Ileana Mlădinoiu