Home » Când, unde, cum » Ce e sărutul lui Iuda. Cum a luat naștere expresia și ce semnifică

Ce e sărutul lui Iuda. Cum a luat naștere expresia și ce semnifică

Manolică Anca / 30.04.2021, 17:59

Ce e sărutul lui Iuda. Cum a luat naștere expresia care a devenit, de-a lungul timpului, una extrem de populară. Acest „sărut” are o mulțime de interpretări și semnificații, atât din punct de vedere religios, cât și istoric.

Ce e sărutul lui Iuda

La început, Iuda a fost bun. Mai târziu însă, a ajuns să fie iubitor de arginți, lucru care i-a deschis sufletul spre satana. Din Evanghelia lui Luca (22, 3) reiese faptul că, înainte ca Iuda să se înțeleagă cu arhiereii să-l trădeze pe Iisus, satana a intrat în el.

Iuda Iscarioteanul a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos. Din relatările biblice reiese faptul că el l-a urmat pe Învățătorul Său și chiar era considerat de încredere. Nici el nu credea, la început, că avea să îl trădeze pe Iisus, fapt pentru care i-a stat alături vreme de trei ani. Dar totul avea să se schimbe atunci când Iuda a descoperit plăcerea banului și a „Împărăției Lumești”, în locul celei „Cerești”.

Cum a luat naștere expresia și ce semnifică

Ce e sărutul lui Iuda? Un simbol al trădării supreme și al fățărniciei. Acesta a avut loc în Grădina Ghetsimani. Pentru că iudeii doreau să-L prindă pe Iisus noaptea, identificarea Mântuitorului a fost făcută printr-un sărut. Mulți din garda preotească nu-L cunoșteau, în timp ce alții se temeau să nu-L confunde cu altcineva. Iuda Iscarioteanul nu l-a arătat cu degetul și nici nu l-a denunțat înaintea vrăjmașilor săi pe Hristos, ci doar s-a folosit de acest semn.

Iuda L-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginți
Iuda L-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginți

Evangheliștii Marcu și Matei spun că acest semn a fost o convenție a celor care au complotat împotriva lui Iisus și i-au promis cei 30 de arginți lui Iuda. Astfel, sărutul lui Iuda a devenit o expresie foarte populară, de-a lungul anilor, și face referire la o persoană care transmite încredere și emoție și care apoi trădează cu zâmbetul pe buze. Este cea mai înaltă formă de trădare.

Cum a plătit Iuda pentru trădarea sa

Potrivit scrierilor din Biblie, Iuda a regretat fapta sa și a dorit să își răscumpere greșeala. De aceea, primul pas a fost să arunce cei 30 de arginți primiți în schimbul „vânzării lui Iisus” fariseilor în templul lui Irod din Ierusalim. Cât despre moartea sa, nu se știe nimic cu exactitate, dacă a fost un accident sau sinucidere prin spânzurare.

„Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.” (Matei 27:5) sau „Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.” (Faptele Apostolilor 1:18). Însă, varianta sinuciderii este mult mai credibilă.

Trădarea lui Iuda este amintită la Denia din Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor, pentru că miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pe cei 30 de arginți. Tot la Denia de Miercuri se face și pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului din păcat.