Home » Când, unde, cum » Cine a fost Sfântul Partenie, prăznuit pe 7 februarie în calendarul creștin ortodox. Este considerat vindecător de boli grele

Cine a fost Sfântul Partenie, prăznuit pe 7 februarie în calendarul creștin ortodox. Este considerat vindecător de boli grele

Alexandru Cazacu / 07.02.2022, 11:09
Cine a fost Sfântul Partenie, prăznuit pe 7 februarie în calendarul creștin ortodox. Este considerat vindecător de boli grele

Sfântul Partenie din Lampsakos este prăznuit în calendarul creștin-ortodox pe data de 7 februarie. Deși nu este unul dintre sfinții cunoscuți din panteonul creștin, el este considerat un mare făcător de minuni și vindecător de boli. Află în continuarea articolului de mai jos cine a fost Sfântul Partenie și alte detalii din viața sa.

Cine a fost Sfântul Partenie, prăznuit la data de 7 februarie în calendarul creștin-ortodox

Sfântul Partenie din Lampsakos a trăit pe vremea împăratului Constantin. La început, el a fost pescar, însă nu știa carte și ducea viața unui om de rând. Cu toate acestea, Sfântul Partenie făcea foarte multe fapte bune pentru oamenii din jurul său, până chiar și peștele pe care îl prindea îl împărțea cu cei nevoiași.

Fiind evlavios, pe când avea 18 ani, Sfântul Partenie a fost înzestrat cu har divin. Se spune că avea puterea de a face minuni, de a vindeca boli și de a alunga demonii. Auzind de bunătatea, evlavia și smerenia sa, Episcopul Melitopolei a poruncit unor dascăli să îl învețe carte și Sfintele Scripturi, iar mai apoi Sfântul Partenie a devenit preot în cetate.

Viața și minunile Sfântului Partenie

Ulterior, el a devenit episcopul Lampsacului, săvârșit nenumărate minuni și prorocind viitorul. Se spune că încă de pe vremea când era preot în satul său natal el a tratat o femeie căreia cancerul i se dezvoltase.

O altă minune a Sfântului a fost atunci când acesta a întâlnit un bărbat căruia taurul îi scosese cu cornul un ochi, pe care omul îl ținea în mâna tremurândă. Atunci Sfântul i-a luat ochiul din palmă și l-a pus la loc, iar acesta s-a vindecat, după ce bărbatul l-a spălat trei zile la rând cu apă curată, la indicațiile Sfântului Partenie.

Așadar, el a devenit cunoscut pentru minunile sale, scoțând demonii din oameni, desfăcând vrăji și vindecând multe persoane de diferite boli.

Cine a fost Sfântul Partenie
Cine a fost Sfântul Partenie, prăznuit în calendarul ortodox la data de 7 februarie

Rugăciune către Sfântul Partenie

Cei care se află la necaz și viața îi pune la grea încercare pot să rostească o rugăciune către Sfântul Partenie. Se spune că este făcătoare de minuni și ajută în vremuri de cumpănă. Iată cum sună aceasta.

„Dumnezeiesc har de minuni ai primit, de Dumnezeu înţelepţite, Sfințite Partenie. Făcătorule de minuni și purtătorule de Dumnezeu, toate patimile credincioșilor ai curățit. Duhurile celui viclean le-ai alungat. Pentru aceasta pe tine te lăudăm, ca pe un mare slujitor al Harului lui Dumnezeu. Prin iconomie dumnezeiască ai făcut, Părinte, minuni neobișnuite spre mântuirea altora. Ai nimicit puterea demonilor și ai vindecat boli grele. Și îi tămăduiești, Părinte Partenie, pe cei care strigă: Aliluia!

Ca pe un arhipăstor prea îndumnezeit al Lampsakului și ca pe un făcător de minuni și izvor îmbelșugat te lăudăm pe tine, Ierarhule insuflat de Dumnezeu. Iar tu, ca unul care are îndrăzneală către Domnul, roagă-te să fie izbăviți de tot necazul cei care strigă către tine: Bucură-te, Părinte Partenie!”.

El a trecut la Domnul în anul 318, fiind înmormântat în biserica din Lampsac. În zilele noastre, capul Sfântului se află la Mănăstirea Makrimallis din Insula Evvia, Grecia. Mâna dreaptă a sa este  la Mănăstirea Sfântului Mucenic Nicolae din Insula Andros.