Home » Când, unde, cum » Cine a inventat și cum a apărut centura de siguranță

Cine a inventat și cum a apărut centura de siguranță

Manolică Anca / 10.04.2022, 17:05
Cine a inventat și cum a apărut centura de siguranță

Centura de siguranță este una dintre cele mai bune protecții în cazul unui accident de mașină. Dar de unde au apărut? Cine și-a dat seama că poți supraviețui mult mai ușor unui accident dacă ești strâns legat de scaun? Istoria centurilor de siguranță, deși este o invenție relativ modernă, este o poveste interesantă, cu mult mai profundă decât te-ai aștepta. Descoper-o, în rândurile de mai jos.

Scurtă istorie a centurii de siguranță

Primul lucru inventat care se apropie cel mai mult de centura de siguranță modernă i-a aparținut unui bărbat pe nume George Cayley în anii 1800. Acesta a fost un inginer englez notabil, născut în 1777 în Yorkshire, Anglia. Acesta a creat aceste centuri pentru a ajuta piloții să rămână în interiorul planoarelor lor.

Cu toate acestea, prima centură de siguranță brevetată a fost creată de americanul Edward J. Claghorn, la 10 februarie 1885, pentru a menține turiștii în siguranță în taxiuri, pe străzile din New York. Cu timpul, centura de siguranță a început să apară încet-încet în mașinile de fabricație, venind în sprijinul tuturor șoferilor și pasagerilor.

Deși a fost inventată la sfârșitul anilor 1800, abia la mijlocul anilor 1930 mai mulți medici din SUA au început să testeze centurile de siguranță. Văzând imediat impactul acestora, au început să îndemne producătorii să instaleze centuri de siguranță în toate mașinile.

În 1954, Sports Car Club of America a cerut piloților concurenți să poarte centuri de siguranță în timpul competițiilor, iar în anul următor, Societatea Inginerilor de Automobile (SAE) a numit un Comitet pentru centuri de siguranță pentru autovehicule. Astfel, piloții de mașini de curse au fost primii care au purtat cu adevărat centuri de siguranță pentru a-i proteja împotriva leziunilor interne grave.

Când a apărut centura de siguranță modernă

Adevăratul progres al centurilor de siguranță moderne a avut loc în 1958, când inginerul suedez Nils Bohlin a inventat centura de siguranță în trei puncte. Până la acel moment, centurile din mașini erau centuri de siguranță în două puncte, care se prindeau pe corp, cu catarama plasată deasupra abdomenului.

Nils Bohlin a inventat centura de siguranță în trei puncte
Nils Bohlin a inventat centura de siguranță în trei puncte

Volvo l-a angajat pe Bohlin în 1958 și acesta a proiectat centurile de siguranță pe care le cunoaștem astăzi cu toții. Designul în trei puncte a fost creat pentru a ajuta la asigurarea atât a părții superioare, cât și a celei inferioare a corpului. Mai mult decât atât, acest design al centurii de siguranță a fost simplu și eficient, lucru ce a determinat și alți producători auto să implementeze acest design.

Când Bohlin a murit în 2002, Volvo a estimat că centura de siguranță salvase peste un milion de vieți în cele patru decenii de la introducerea sa. Iar odată ce ideea beneficiilor centurii a prins la publicul american, vânzările au explodat. Companiile auto le ofereau ca echipament opțional și erau vândute chiar și la benzinăriile locale.

Din 1966, vehiculele americane au fost obligate să dețină centuri de siguranță

Ca atare, până în 1975, majoritatea țărilor moderne aveau obligația de a avea mașini dotate cu această funcție. Odată ce ele au devenit mai populare în mașini, au fost date și legi. Până în 1970, în Victoria, Australia, a fost creată prima lege din lume privind centurile de siguranță. Aceasta care prevedea ca pasagerii să o poarte în permanență.

În Statele Unite, legile privind centurile de siguranță au apărut în momentul creării Legii naționale privind siguranța traficului și a autovehiculelor din 1966. Deși aceasta prevedea obligativitatea de a fi în mașini, legile privind purtarea centurii de siguranță nu prea erau respectate.

Nils Bohlin
Nils Bohlin

Consiliul Național de Publicitate a difuzat nenumărate reclame timp de peste 25 de ani, încurajându-i pe șoferi să își „pună centura”. Statele au început încet-încet să implementeze legi și, până în 1995, fiecare stat, cu excepția New Hampshire, avea legi „Click it or ticket”. În prezent, toate statele au o lege de aplicare a centurii de siguranță.