Cum și când a apărut “escu“ la sfârșitul numelor românești și ce înseamnă de fapt

Deși multe din numele de familie românești se termină cu ”escu”, nu mulți sunt cei care știu cum și când a apărut această terminație. Hai să vedem ce înseamnă, de fapt, ”escu” și care este povestea terminației de la sfârșitul numelor de familie românești.

Numele de familie în epoca modernă

Potrivit specialiștilor, în epoca modernă, numele de familie a apărut prima dată în secolul al X-lea, în Itala, ca urmare a extinderii comerțului și apariției a mai multor clase sociale. Mai exact, oamenii înstăriți ai acelor vremuri voiau să se distingă de cei săraci. Pentru că la vremea respectivă prenumele erau puține și se repetau adesea, bărbații bogați și influenți au inventat aceste nume ca să se facă diferența între familiile lor și alte neamuri.

În cadrul unei postări pe Facebook, Sorin Mazilescu spune că numele de familie au apărut în România abia în secolul al XVIII-lea. Se pare că până la acea vreme, oamenii erau știuți după numele mic de botez, porecle sau meserii, cu apelativul ”a/al lui…”, care încă mai este folosit și în zilele noastre, în unele zone din țară, mai ales în mediul rural.

Știri din lume

Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Cum și când a apărut “escu“ la sfârșitul numelor de familie românești

Potrivit cercetătorului, terminația ”escu” înseamnă ”fiul/fiica lui” și a fost utilizată pentru prima oară în perioada Evului Mediu. Mai exact, formula ”sin” (care înseamnă același lucru – fiul/fiica lui) a apărut prin generalizarea limbii slave în biserică, unde erau înregistrate numele enoriașilor.

Mai târziu, formula ”sin” a fost înlocuită cu ”escu”, așadar din ”Ion sin Vasile”, de exemplu, care însemna ”Ion, fiul lui Vasile”, numele a devenit Ionescu Vasile. Pe de altă parte, dacă tatăl nu își recunoștea copilul, acesta din urmă prelua numele mamei, prin derivate precum Amariei, Aioanei, etc., explică într-o postare pe Facebook Sorin Mazilescu, fostul director al Centrului Județean pentru Conservarea  și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș.

Totodată, specialistul susține că unele studii au arătat că sufixul ”escu” a fost folosit în numele de familie pentru înregistrarea și organizarea populației.

”Abia prin ”Sobornicescul Hrisov” emis de Alexandru Mavrocordat în 1785, dar și prin ”Codul Calimah” emis la 1816 s-a pus problema trecerii numelor de familie. Astfel, copiii erau trecuți cu numele tatălui, care era tot după tradiție medievală”, explică Sorin Mazilescu.

Numele de familie românești

Numele de familie românești sunt derivate și conțin sufixe precum: -escu, -an, -atu, -eanu, -aru, fiind specifice limbii noastre. În multe zone din România, sufixul ”escu” este unul dintre cele mai des întâlnite terminații la numele de familie (de exemplu: Popescu, Anghelescu, Georgescu, Ionescu, Stănescu, Dănescu).

Cu toate acestea, în anumite zone ale țării, numele de familie s-au stabilit în funcție de regiunea respectivă, primind sufixul ”eanu”. Așadar au apărut nume de familie precum: Ardeleanu, Argeșanu, Dobrogeanu, Moldoveanu, Munteanu, Vrânceanu.

Iată o listă cu unele dintre cele mai des întâlnite nume de familie din România care se termină cu ”escu”: Popescu; Anghelescu; Dinescu; Constantinescu; Ionescu; Georgescu; Diaconescu; Petrescu; Tomescu; Stănescu; Dumitrescu;  Andreescu; Sava; Mihăilescu; Teodorescu; Moisescu.