Home » Când, unde, cum » Diferența între postul catolic și cel ortodox. Ce deosebiri intervin de fapt

Diferența între postul catolic și cel ortodox. Ce deosebiri intervin de fapt

Toader Mihai / 19.10.2021, 09:57
Diferența între postul catolic și cel ortodox. Ce deosebiri intervin de fapt

În zilele de post, creștinii se abțin de la anumite mâncăruri, renunțând de bună voie la lucruri care le sunt îngăduite. A ține post este de fapt un exercițiu de înfrânare a poftelor trupești și de întărire a voinței. Atât creștinii ortodocși, cât și cei catolici, țin post, însă există câteva schimbări între cele două posturi. Care este diferența între postul catolic și cel ortodox? Ei bine, acest lucru îl vei afla în următoarele rânduri.

Diferența între postul catolic și cel ortodox

Religia catolică și cea ortodoxă sunt foarte asemănătoare, însă există câteva lucruri prin care se deosebesc. Ei bine, printre acestea se numără și Postul. Haideți să vedem care sunt acestea. În Postul Paștelui, creștinii ortodocși țin 40 de zile de post (aproape 6 săptămâni). Pe de altă parte, la romano-catolicii acesta durează doar 4 sau 5 săptămâni. Aceasta ar fi una dintre principalele diferențe. Postul Crăciunului durează 40 de zile atât la catolici, cât și la ortodocși

De asemenea, în timpul postului, la ortodocși se consumă doar produse vegetale, fără preparate de origine animală, iar în unele zile, aceștia au dezlegare la pește. Ei bine, la catolici prima zi de post cade de fiecare dată miercurea, iar la ortodocși, într-o zi de luni.

Prima zi de post la catolici este denumită ”Miercurea Cenușii”, în care romano-catolicii își fac semnul crucii cu cenușă pe frunte și pe îmbrăcăminte. Totodată, în post, creștinii romano-catolici au voie să mănânce o singură masă pe zi până se satură, însă dimineața și la cină trebuie să mănânce puțin. Acest lucru este valabil pentru toate persoanele care au între 21 – 60 de ani.

Care este diferența între postul ortodox și cel catolic
Diferența între postul la catolici și cel ortodox

Postul catolic are două dimensiuni

O altă deosebire este reprezentată de faptul că postul la catolici are două dimensiuni. Una dintre acestea are legătură cu postul alimentar. Mai exact, pe tot parcursul postului nu se consumă carne sau preparate din carne și grăsime animală. Cu toate acestea, catolicii pot consuma în post ouă, lactate, pește, dar și untdelemn și vin.

În ceea ce privește cealaltă dimensiune, aceasta are legătură cu abstinența. Concret, este vorba de abținerea de la anumite vicii și pofte (cafea, țigări, plăceri trupești, etc.). Cu toate acestea, regula este valabilă pentru creștinii catolici care au împlinit vârsta de 14 ani. Această lege a abstinenței se poate totuși împlini prin renunțarea la carne, prin evlavie și prin acte de caritate.

Din punct de vedere alimentar, postul este mai strict la ortodocși

De partea cealaltă, postul la creștinii ortodocși este mult mai strict în ceea ce privește alimentația. De exemplu, în Postul Paștelui, creștinii ortodocși au dezlegare la untdelemn doar în anumite zile. Ba chiar mai mult de atât, postul conține dezlegare la pește doar în ziua de Bunavestire, de Florii, în a șasea duminică din post și atunci când sunt praznice mari. Ei bine, la ortodocși postul ia sfârșit după Duminica Floriilor, însă ulterior începe o altă săptămână de post aspru. Mai exact, este vorba de Săptămâna Patimilor. Deși există câteva diferențe între postul la catolici și cel al ortodocșilor, toți creștinii pun mare accent pe curățenia sufletească și trupească.