Home » Când, unde, cum » Înălțarea Domnului 2021. Rugăciunea specială care se spune în această zi de sărbătoare

Înălțarea Domnului 2021. Rugăciunea specială care se spune în această zi de sărbătoare

Manolică Anca / 10.06.2021, 11:12
Înălțarea Domnului 2021. Rugăciunea specială care se spune în această zi de sărbătoare

Înălțarea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători din creștinism în care se celebrează ridicarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile de la Învierea Sa. În 2021,  Înălțarea Domnului este sărbătorită pe 10 iunie la ortodocși, în timp ce la catolici a fost celebrată pe 13 mai.

Înălțarea Domnului 2021

Marea și importanta sărbătoare a Înălțării Domnului 2021 face parte din cele 12 mari Praznice Împărătești ale Bisericii Ortodoxe. Înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an în funcție de data la care se prăznuiește Paștele, mai exact, la 40 de zile de la Învierea Domnului și pică întotdeauna într-o zi de joi. Evenimentul Înălțării marchează trecerea de la momentul important al Învierii la alăturarea Sa de Tatăl Lui.

Vreme de patruzeci de zile după Învierea Sa, Hristos a stat alături de ucenicii Săi, pentru a îi învăța și pregăti să devină propovăduitori iscusiţi ai Evangheliei. Apoi, S-a înălţat la ceruri și a promit că Îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, care S-a pogorât asupra ucenicilor zece zile mai târziu. Joi, în a şasea săptămână de la Învierea Domnului, Biserica celebrează sărbătoarea Înălțării lui Hristos la cer.

Înălțarea Domnului se traduce prin începutul unui mod de viață a lui Hristos. Este o expresie a preamăririi cerești a Lui, biruind moartea și începând un nou mod de viață alături de Dumnezeu.

De Înălțare, credincioșii se roagă cu multă smerenie și evlavie
De Înălțare, credincioșii se roagă cu multă smerenie și evlavie

Rugăciunea specială care se spune în această zi de mare sărbătoare

În această zi, credincioșii se roagă cu multă smerenie și evlavie. Iată cea mai puternică rugăciune care se spune de Înălţarea Domnului, sărbătoare care în 2021 cade pe 10 iunie.

„Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui!

În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei?

Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru…” continuarea pe crestinortodox.ro

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat sărbătoarea Înălțării Domnului drept Sărbătoare Națională Bisericească și totodată este considerată a fi ziua în care se comemorează eroii neamului românesc, fiind numită și Ziua Eroilor. Ceea ce înseamnă că în toate bisericile creștin-ortodoxe trebuie să se săvârșească, pe lângă slujba propriu-zisă a Înălțării Domnului, și o slujbă dedicată celor care au luptat pentru libertate, credință și apărarea patriei.