Istoria Botezului. Când a luat naștere practica și care sunt cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri din lume

Formele și ritualurile diferitelor biserici creștine variază, dar botezul implică aproape invariabil folosirea apei și invocarea trinitariană, „Eu vă botez: În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Află când a luat naștere această practică și cum arată istoria Botezului.

Istoria Botezului: când a apărut această practică

Imersiunea rituală a jucat în mod tradițional un rol important în iudaism, ca simbol al purificării (în mikvah, o baie postmenstruală sau rituală folosită de femei) sau ca simbol al consacrării (în ritualurile de convertire, însoțite de rugăciuni speciale). A fost deosebit de semnificativă în riturile esenienilor.

Potrivit Evangheliilor, Ioan Botezătorul L-a botezat pe Iisus. Deși nu există o relatare reală a instituției botezului de către Iisus, Evanghelia după Matei îl înfățișează pe Hristos înviat dând „Marea Însărcinare” urmașilor săi: „Duceți-vă deci și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20).

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

În altă parte în Noul Testament, însă, această formulă nu este folosită. Unii cercetători se îndoiesc astfel de acuratețea citatului din Matei și sugerează că acesta reflectă o tradiție formată printr-o îmbinare a ideii de botez spiritual, rituri de botez timpurie și relatări despre penticostalism după asemenea rituri.

Botezul a ocupat un loc de mare importanță în comunitatea creștină din secolul I, dar cărturarii creștini nu sunt de acord dacă acesta trebuia privit ca esențial pentru noua naștere și apartenența la Împărăția lui Dumnezeu sau să fie privit doar ca un semn exterior sau simbol al regenerării interioare.

Apostolul Pavel a asemănat scufundarea botezului cu participarea personală la moartea, înmormântarea și învierea lui Hristos (Romani 6:3–4). Deși din cartea Faptele Apostolilor s-a tras în mod repetat concluzia că un botez în numele lui Hristos a fost curent în unele locuri în timpul secolului I, până în secolul al II-lea minimul ireductibil pentru un botez valid pare să fi fost folosirea apei și invocarea Treimii. De obicei, candidatul a fost scufundat de trei ori, dar există referiri și la turnarea apei.

Majoritatea celor botezați în biserica primară erau convertiți din păgânismul greco-roman și, prin urmare, erau adulți. Atât Noul Testament, cât și Părinții Bisericii din secolul al II-lea arată clar că darul mântuirii aparține însă copiilor. Tertulian pare să fi fost primul care a obiectat la botezul copiilor, sugerând că până în secolul al II-lea era deja o practică comună. A rămas metoda acceptată de primire a membrilor în bisericile răsăritene și occidentale.

În timpul Reformei, luteranii, reformații și anglicanii au acceptat atitudinea catolică față de botezul copiilor. Totuși, reformatorii radicali, în primul rând anabaptiștii, au insistat că o persoană trebuie să fie suficient de matură pentru a face o mărturie de credință înainte de a primi botezul. În timpurile moderne, cele mai mari grupuri creștine care practică botezul pentru adulți mai degrabă decât pentru copii sunt baptiștii și Biserica creștină.

Tradiții din întreaga lume cu privire la Botez

În ceea ce privește tradițiile, află că de-a lungul timpului, diferite popoare obișnuiau să păstreze anumite ritualuri. Spre exemplu, egiptenii considerau Nilul sacru, fiind venerat ca Hapi, zeul androgin al revărsărilor, Khnum, zeul izvoarelor Nilului, Anuket, zeița celor șase cataracte ale Nilului și Sobek, zeul cu cap de crocodil al fertilității.

În hinduism, apa are un rol de purificare fizică și spirituală, fiind totodată simbolul bunăstării. Astfel, fluviul Gange este considerat de către hinduși ca fiind sacru pentru că în primăvara, fluviul se umflă și se revarsă, înflorind pomii. Potrivit unei tradiții a hindușilor, aceștia trebuie să se spele în Gange pentru a se curăța de păcate. Mai multe familii hinduse păstrează în casele lor o fiolă cu apă din Gange despre care se spune că poate vindeca bolile.

În cazul perșilor zoroastrieni, Anahita era zeița apei, prosperității și fertilității, astfel că izvoarele erau folosite drept lăcașuri de cult. Atât apa cât și focul erau elementele ritualului de purificare, crezându-se că ele au creat cosmosul. Evreii însă efectuau baia denumită Mikve încă din secolul 1 î.e.n.

Potrivit Torei, atât bărbații cât și femeile fac baia ritualică pentru a putea redobândi puritatea spirituală. Această ceremonie are loc și în prezent, în mod individual sau în grup. Persoanele trebuie să fie dezbrăcate și să nu privească spre părțile intime ale celorlalți participanți. Femeia nu are voie să poarte niciun accesoriu, tip de machiaj sau articol vestimentar. Înainte de ceremonie este recomandată abstinența sexuală pentru o perioadă de o lună și jumătate.