Idealul frumuseții feminine a stârnit ample controverse încă din cele mai vechi timpuri. Modul în care este privit trupul femeilor oferă o imagine de ansamblu asupra modului de gândire al popoarelor, care s-a schimbat de la epocă la epocă, de la naţiune la naţiune, chiar de la persoană la persoană. Acesta este și cazul Chinei, unde, mai bine de 1.000 de ani, idealul de frumuseţe feminină şi de erotism a constant în legarea picioarelor la femeilor, o practică barbară care a lăsat o pată neagră în istoria Chinei.
Legarea piciorelor sau picioarele de lotus, aşa cum mai sunt cunoscute, era o practică ce presupunea mutilarea celor patru degete mai mici de la picioare. Astfel, acestea se rupeau şi se îndoiau sub talpă, iar talpa şi călcâiul se forţau pentru a se apropia cât mai mult. Mai apoi, picioarele se legau cu fâşii ude din bumbac, care atunci când se uscau s e strângeau, prinzând piciorul ca într-o menghină.
Acest proces era realizat, de obicei, de mama sau bunica fetiţei fiind un fel de „solidaritate” feminină. La aceste chinuri erau supuse fetele cu vârsta cuprinsă între 5 şi 7 ani, fiindcă atunci oasele erau mai flexibile, însă au existat cazuri, în rândul claselor superioare, când legarea piciorelor se făcea și la 3 ani, sau la ţărani, când această practică era efectuată mult mai târziu, pe la 12 – 13 ani.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]După ce erau legate la picioare cu acele fâșii, tinerele erau obligate să meargă, pentru a-și rupe și mai bine oasele, având parte de o durere inimaginabilă. Procesul de legare era reluat la două, trei zile, când rănile provocate erau curăţate şi se aplica un nou set de bandaje. Pentru a ascunde felul în care erau deformate picioarele, femeile trebuiau să poarte o încălţăminte specială, frumos ornamentată, care avea un rol estetic şi erotic al picioarelor, dând impresia unui corp mai înalt şi mai drept.
Acestea erau schimbate odată la două săptămâni, când erau înlocuite cu unele și mai mici. Tot acest proces dura aproximativ doi ani, până în momentul în care se formau picioarele lotus, acestea nemăsurând mai mult de 3,5 inchi. Riscurile de infecții erau foarte mare, una din zece fetiţe murind în urma unei astfel de proceduri crunte.
Pe lângă atracţia fizică pe care o stârneau femeile cu picioare mici, ele evidențiau și puterea economică a familiilor din care proveneau. Nobilii chinezi obişnuiau să îşi măsoare puterea şi să îşi crească prestigiul prin organizarea de ceremonii grandioase sau nunţi spectaculoase. Așadar, femeia cu piciorul legat era ineficientă şi scumpă, incapabilă să facă efort, prin urmare, ea trebuind să fie susţinută de soţ sau de cel care o întreţine.
Pe de altă parte, fiindcă mâna de lucru a femeii aducea bani sau provizii în casele săracilor, doar persoanele cu oarecare speranţă de a îşi mărita fiicele cu bărbaţi bogaţi apelau la această practică. În unele cazuri, legăturile erau mai simplu aplicate şi la vârste târzii, pentru ca acestea să se ocupe de treburile casnice și să lucreze la câmp o perioadă mai bună de timp. Fiind considerate o povară pentru părinţi, tinerele de la sat erau datoare să îşi răsplătească familia prin muncă și supunere.
Potrivit Historia, China de astăzi acuză practica ce presupunea legarea picioarelor. Astfel, odată cu desfiinţarea sistemului imperial în 1912 şi venirea la putere a republicanilor au apărut şi primele măsuri concrete de eradicare a acestei practici, femeile care refuzau dezlegarea picioarelor fiind amendate. Cu toate acestea, practica a fost pe deplin interzisă abia în 1949, odată cu instaurarea comunismului.