Home » Când, unde, cum » Maica Tereza, exorcizată înainte de a muri? „Era o sfântă, diavolul a încercat să o tulbure“. Ce a dezvăluit preotul care a fost alături de ea

Maica Tereza, exorcizată înainte de a muri? „Era o sfântă, diavolul a încercat să o tulbure“. Ce a dezvăluit preotul care a fost alături de ea

Manolică Anca / 01.07.2021, 13:11

A fost Maica Tereza exorcizată înainte de a muri? În pofida activităţii sale caritabile şi a faptului că a fost canonizată, este, totuși, considerată un personaj extrem de controversat. Dezvăluirile uluitoare ale preotului care i-a fost alături înainte de a muri.

Maica Tereza, exorcizată înainte de a muri?

Agnes Gonxha Bojaxhiu, femeia care a intrat în istorie drept Maica Tereza din Calcutta, s-a născut anul 1910, în Macedonia. Însă, cea mai mare parte a vieții sale și-a petrecut-o în India, dăruindu-se în totalitate în slujba celor săraci și bolnavi. Acest lucru i-a adus și un Premiu Nobel pentru Pace în 1979.

Maica Tereza şi-a dedicat întreaga viață celor aflați în nevoie, lucrând până cu câteva luni înainte de a muri, în 1997. În ciuda actelor sale de caritate și a faptului că a fost canonizată, viaţa ei a fost subiectul multor controverse, inclusiv a uneia care vorbește despre un episod de exorcizare.

Ea a botezat în secret mulți oameni aflaţi în pragul morții, pretinzând că doar le alină durerile şi le răcorește fruntea cu o cârpă umedă. Au existat, de asemenea, critici și cu privire la igiena şi calitatea îngrijirilor medicale de la o casă administrată de Ordinul Misionarele Carităţii, înfiinţat de ea.

Maica Tereza, și-a pus viața în slujba celor săraci și bolnavi
Maica Tereza, și-a pus viața în slujba celor săraci și bolnavi

Ce a dezvăluit preotul care a fost alături de ea

Maica Tereza, exorcizată înainte de a muri. Dar acestea nu au fost singurele momente controversate din viaţa sa. Înainte de a muri, a fost protagonista unui episod de exorcizare, deoarece se credea că diavolul o tulbură. Declarațiile îi aparțin unui arhiepiscop din Calcutta, dezvăluirile fiind făcute după moartea acesteia.

Arhiepiscopul Henry D’Souza, prieten apropiat al călugăriţei, a sugerat faptul că a avut loc o exorcizare după ce aceasta a suferit două nopţi de tulburări ale somnului, fiind extrem de agitată, în timpul în care era internată în spitalul Birla din Calcutta. El a chemat un preot, pe Rosario Stroscio, care, timp de jumătate de oră, i-a citit o rugăciune de exorcizare acesteia.

„Era foarte neliniştită. Doctorul nu reuşea să înţeleagă. Noapte se zbătea, îşi smulgea toate firele. Dar, în noaptea de după exorcizare, a dormit foarte bine. Era total calmă (..) Maica era o persoană sfântă, iar spiritele rele au încercat să o tulbure, mai ales în starea în care se afla. Diavolul a vrut să o sperie”, a declarat Henry D’Souza.

Maica Tereza, și-a pus viața în slujba celor săraci și bolnavi
Maica Tereza, și-a pus viața în slujba celor săraci și bolnavi

Nu este singurul caz în Biserica Catolică

Dezvăluirea a venit la patru ani de la moarte călugăriţei, arhiepiscopul spunând că episodul s-a petrecut în anul 1996, atunci când Maica Tereza era internată în spital, pentru o angioplastie, o operaţie minim invazivă la inimă. „Maica şi-a dat seama că s-ar putea să fie tulburată de cel rău. Ştia despre exorcizare. A fost destul de fericită”, a mai dezvăluit arhiepiscopul.

Ei bine, se pare că nu ar fi singurul caz de acest gen din Biserica Catolică. Părintele Stroscio, cel care a făcut exorcizarea, a declarat: „Nu am făcut nimic special. În istoria Bisericii Catolice, sute de sfinţi au trecut prin lucruri precum exorcizarea”.