Home » Când, unde, cum » Tainele din Peștera Muierilor. Ce s-a descoperit aici și ce spune legenda despre Zâna binefăcătoare din acest loc

Tainele din Peștera Muierilor. Ce s-a descoperit aici și ce spune legenda despre Zâna binefăcătoare din acest loc

Violeta Badea / 01.06.2021, 14:55

Tainele din Peștera Muierilor. Una dintre cele mai frumoase peșteri din țara noastră se află în județul Gorj și se numește Peștera Muierilor. Locul se poate lăuda cu o istorie bogată, fiind prima peșteră electrificată din România, iar denumirea sa are la bază câteva legende. Ce s-a descoperit aici și ce spune legenda despre Zâna binefăcătoare din acest loc veți afla din materialul următor.

Tainele din Peștera Muierilor

Pestera Muierilor
Pestera Muierilor

Peștera Muierilor este una dintre cele mai vizitate peșteri din țara noastră. Aceasta este situată în comuna Baia de Fier, din judeţul Gorj, şi are o lungime de aproximativ opt kilomtri. Peștera Muierilor se poate lăuda cu o istorie bogată. Aceasta s-a format în urmă cu milioane de ani. În anul 1870 a apărut prima informație despre această comoară neprețuită a țării noastre, iar cel care a menționat-o într-un document arheologic a fost Alexandru Odobescu.

Turiștii care îi calcă pragul se pot bucura de stalagmitele şi stalactitele cu forme ciudate, motiv pentru care au fost botezate: Domul mic, Candelabrul Mare, Amvonul, Moș Crăciun, Sala Altarului și Valul Altarului. De asemenea, locul a devenit faimos după ce au fost descoperite schelete de urși, mistreți, capre sălbatice, hiene sau lupi. Peştera Muierilor are cea mai lungă galerie vizitabilă din România, de aproape un kilometru, fiind pe locul patru în Europa.

Probabil vă întrebați de ce se numește „Peștera Muierilor” sau „Peștera Muierii”. Ei bine, denumirea are la bază mai multe legende care s-au transmis de la generație la generație. Una dintre legende spune că în vremurile de războaie, când bărbații erau nevoiți să plece la luptă și să-și lase familiile, femeile își luat copiii și bătrânii pentru a-i ascunde în peșteră.

Ce s-a descoperit aici și ce spune legenda despre Zâna binefăcătoare din acest loc

Schelet de urs
Schelet de urs

O altă legendă spune că denumirea peşterii vine de la faptul că în zilele călduroase de vară, femeile se aşezau să toarcă la ieşirea dinspre sud a peşterii, deoarece aerul sufla mai tare și le ușura munca de răsucit a firului. Apoi, acestea intrau în interiorul peșterii, unde își puneau la muiat cânepa sau inul.

O altă legendă care a circulat spune că într-una din galerii trăia o zână care le ajuta pe femei. Aceasta avea puteri nebănuite de a le aduce bărbaţii plecaţi de acasă. De asemenea, zâna ajuta femeile sterpe să rămână gravide, iar fetele bătrâne reuşeau să se căsătorească. Într-o zi, zâna s-a îndrăgostit de un tânăr foarte frumos care a venit să-i ceară ajutorul. Cei doisS-au iubit, dar tânărul a a părăsit-o și zâna a suferit atât de mult încât s-a stins. Legenda spune că a fost mistuită de o flacără ieșită la suprafață din pământ.

Nu se știe care dintre cele trei legende este cea adevărată, dar un lucru este sigur. Peștera ascunde lucruri nebănuite și are un trecut învăluit în mister. Dovadă este descoperirea din anul 1952. Atunci cercetătorii au descoperit fragmente osoase alunor umanoizi. Unul dintre ele era un fragment de craniu al unei femei de Homo sapiens fosillis, vechi de 30 de mii de ani. Așadar, peștera ascunde multe lucruri și este un loc care merită văzut, fiind și prima peșteră electrificată încă din anul 1963.